full screen background image

10.000 de persoane au fost evacuate la Berlin pentru dezamorsarea unei bombe

Distribuie

O bombă de 250 de kilograme datând din cel de-Al Doilea Război Mondial a fost dezamorsată în noaptea de luni spre marți într-un cartier din Berlin, unde circa 10.000 de persoane au fost evacuate pe perioada deminării, a anunțat poliția germană, informează AFP.

‘Colegii noștri (…) au activat detonatorul și au dezamorsat astfel bomba în (cartierul berlinez) Schoeneberg. Locuitorii pot în prezent să se întoarcă la casele lor’, a notat pe Twitter, cu puțin după orele 23:00 GMT, poliția berlineză.

Un perimetru de securitate cu o rază de 500 de metri pătrați a fost stabilit în acest cartier din centrul Berlinului, unde evacuarea a început luni la sfârșitul după-amiezii.

Poliția a estimat la circa 10.000 numărul persoanelor vizate de această măsură de evacuare.

Circulația a fost întreruptă pe mai multe linii de metrou și de trenuri suburbane, iar mai multe străzi au fost închise.

Bomba a fost descoperită în mijlocul zilei de luni, în timpul unor lucrări pe un șantier.

Acest tip de evacuare are loc cu regularitate în Germania. La începutul lui septembrie, serviciile de deminare din Frankfurt (vest) au dezamorsat o enormă bombă britanică ce data din cel de-Al Doilea Război Mondial, dotată cu o încărcătură explozivă de 1,4 tone.

Operațiunea s-a derulat fără incidente, însă ca măsură de precauție circa 65.000 de locuitori au fost în prealabil evacuați pentru ceea ce a fost cea mai mare operațiune de acest tip din Germania, din 1945 până în prezent.

AGERPRES

Extern – VIVA FM

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *