full screen background image

80 de clădiri cu bulină, incluse în Programul privind reducerea riscului seismic la locuințele multietajate

Distribuie

bulina cutremur
Guvernul a aprobat Programul de acțiuni pe anul 2016 privind proiectarea și execuția lucrărilor de intervenție pentru reducerea riscului seismic la construcțiile cu destinația de locuință multietajate, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic și care prezintă pericol public.

Programul cuprinde 80 de clădiri, din care 66 de clădiri renominalizate din programul de acțiuni pe anul 2015 și 14 clădiri nominalizate de Primăria Municipiului București.

Pentru 33 dintre aceste clădiri va fi elaborată documentația tehnico-economică și vor fi executate lucrări de intervenție; alte 47 de clădiri de locuit multietajate vor beneficia de actualizarea documentației.

Programul este elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în baza propunerilor Consiliului General al Municipiului București și ale consiliilor județene, avizate de Comitetul Municipiului București, respectiv de comitelele județene pentru situații de urgență și, ulterior, de Comisia Națională de Inginerie Seismică.

Fondurile necesare pentru finanțarea cheltuielilor pentru proiectarea și execuția lucrărilor de consolidare se asigură din bugetul MDRAP, în limita alocațiilor aprobate anual prin Legea bugetului de stat. Suma alocată pentru acest program în anul 2016 este de 25 de milioane de lei, un buget de cinci ori mai mare decât anul trecut.

Proiectul de act normativ a fost publicat spre consultare publică la adresa:

http://www.mdrap.ro/hg-aprobare-program-actiuni-2016-proiectare-executie-lucrari-interventie-reducere-risc-seismic

VivaFM – Live Your Music! » Național

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE