full screen background image

Angajații Complexului Energetic Oltenia pregătesc un miting de amploare

Distribuie

mineri-proteste     Angajații Complexului Energetic Oltenia pregătesc un miting de amploare, în București, pentru a protesta împotriva concedierilor anunțate.

Astfel, 200 de oameni din Gorj au plecat pe jos, luni, într-un marş de 320 de kilometri, de la Târgu Jiu până la Bucureşti.

Minerii protestează faţă de situaţia Complexului Energetic Oltenia şi a sistemului energetic şi vor să depună mai multe memorii cu privire la disponibilizările de personal.
În martie, compania a anunțat că are în vedere disponibilizarea a circa 2.000 de angajați, începând cu data de 1 iulie, potrivit planului de restructurare.

Dintre salariații vizați, 1.070 sunt pensionabili până la 31 decembrie 2019.

Minerii şi-ai propus ca în fiecare zi să parcurgă câte 40 de kilometri, iar în acest ritm, peste 8 zile vor ajunge în Capitală.

Ei s-au pregătit serios pentru acest marş de 320 de kilometri, iar noaptea vor dormi în corturi.

Pe traseu, ei le vor explica oamenilor cum un megawatt se produce cu aproximativ 180 de lei, iar populaţia plăteşte acelaşi megawatt de patru ori mai mult.

VivaFM – Live Your Music! » Național

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE