full screen background image

Atenţionare meteo de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi însemnate cantitativ, până luni

Distribuie

ploi     Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri o atenţionare meteo de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă de sâmbătă, de la ora 11, până luni, 11 aprilie, la  ora 23.

Astfel, în acest interval, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, în cursul zilei de mâine (09 aprilie), în jumătatea vestică a teritoriului şi în zonele de munte, iar începând cu noaptea de sâmbătă spre duminică (09/10 aprilie), mai ales în regiunile sudice, centrale şi ulterior în cele estice.

Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, îndeosebi în zonele de deal şi de munte, 40…50 l/mp. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi vor fi însoţite de descărcări electrice şi izolat de grindină.

ANM mai precizează şi că precipitaţiile prognozate pentru intervalul 08 – 11 aprilie 2016 în România pot antrena spre sol particulele de praf saharian, dar în concentraţii reduse.

VivaFM – Live Your Music! » Național

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE