full screen background image

Aviz favorabil pentru reținerea și arestarea deputaților Mădălin Voicu și Nicolae Păun

Distribuie

camera deputatilor     Comisia juridică a dat luni aviz favorabil pentru reținerea și arestarea deputaților Mădălin Voicu și Nicolae Păun, informează Mediafax.

Zece membri ai Comisiei S-au pronunțat ”pentru” reținerea lui Voicu, în timp ce nouă au fost “împotrivă”.  Pentru solicitarea de arestare au votat tot zece deputaţi, iar opt “împotrivă”. Avizul Comisiei juridice este unul consultativ, votul final urmând a fi dat în plenul Camerei deputaților.

Mădălin Voicu a refuzat să facă declarații la ieșirea de a ședință, precizând că a fost sfătuit de avocații săi să nu spună nimic.

În cazul lui Nicolae Păun, au existat 13 voturi pentru reținere, două „împotrivă” și trei abțineri. De asemenea, pentru cererea DNA de arestare a acestuia s-au pronunțat 13 deputați, doi au votat „împotrivă”, iar trei s-au abținut.

DNA a cerut miercuri încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun.

Voicu este acuzat de trafic de influență, fals în declarații și spălare de bani, toate în formă continuată. Nicolae este acuzat de folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori
declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, deturnare de fonduri, spalare de bani, efectuare de operațiuni financiare incompatibile cu funcția, ori încheierea de tranzacții financiare, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. De asemenea, acesta din urmă s-ar mai face vinovat, susțin procurorii, de cumpărare de influență și influențarea declarațiilor, toate în formă continuată.

Dosarul vizează nereguli în derularea proiectului “Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi”, cu finanţare din fonduri europene, care s-a derulat în perioada 2010-2013.

VivaFM – Live Your Music! » Național

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE