full screen background image
via

Campionatul European de Vovinam Viet-Vo-Dao pentru copii și juniori, ediția a doua, la Iași

Distribuie

In perioada 31 martie – 2 aprilie 2017, România va găzdui cea de a doua ediție a Campionatelor Europene de Vovinam Viet Vo Dao dedicate copiilor și juniorilor, Sala Sporturilor din Iași fiind pentru 3 zile centrul Vovinam-ului European. Evenimentul este organizat sub egida Federației Europene de  Vovinam Viet Vo Dao în colaborare cu Federația Română de Vovinam Viet Vo Dao, ambele coordonate de Președinte EVVF si FRVV, Dl. Florin Macovei – 5 Dang.

La competiție vor participa 9 țări cu aproximativ 170 de sportivi, delegațiile străine (sportivi, antrenori, arbitri, insoțitori) totalizând peste 300 persoane. Sportivii se vor întrece atât la masculin cât și feminin în probe de luptă, de forme cu mâna goală dar și cu arme (Quyen), de probe regizate cu partener, cu și fără arme (Song Luyen, Da Luyen). De asemenea, la eveniment sunt așteptate personalităti din administrația Iași, din sfera sportivă și a domeniului de afaceri ieșean cât și reprezentanți ai ambasadei vietnameze din România!

Program

Programul evenimentelor se desfașoară pe durata a 3 zile:

Vineri, 31 martie:

– Dimineața – sosirea delegațiilor.

– Dupa-amiaza debutează cu ședința Congresului Federației Europene (ora 14:00), urmată de Întâlnirea Șefilor de Delegații participante la Campionatul European (ora 16:00) și Întrunirea Arbitrilor EVVF (ora 18:00).

Sâmbătă, 1 aprilie:

– Dimineața, incepând cu ora 9:00 sportivii se vor întrece în probe de luptă și tehnice.

– După-amiaza, ora 16:00, este programată Ceremonia Oficială de deschidere a Campionatului European urmată de noi evoluții competiționale, iar la final premierea campionilor primei zile.

–  Începând cu ora 20:00 WELCOME PARTY !!!

Duminică/ 2 aprilie:

– Dimineața, începând cu ora 9:00 primele probe.

– După-amiaza, evoluțiile finale începând cu ora 14:00 urmate de  Festivitatea de premiere a campionilor celei de-a doua zi a întrecerilor și Ceremonia de Închidere a celui de-al doilea Campionat European de Vovinam Viet Vo Dao – copii și juniori!

– Luni, 3 Aprilie – plecarea delegațiilor străine din România.

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Introduceti numerele afisate *