full screen background image

Cel puţin 30 de răniţi într-un accident produs în nord-estul Statelor Unite, pe fondul viscolului

Distribuie

viscol-5     Cel puţin 30 de persoane au fost rănite în statul american Connecticut, după ce autocarul în care se aflau a ieşit de pe autostradă pe fondul viscolului puternic, informează Fox News.

Accidentul s-a produs luni pe autostrada interstatală I-95, în dreptul oraşului Madison, din districtul New Haven, în sudul statutul american Connecticut.

Autocarul, la bordul căruia se aflau 70 de pasageri, plecase din New York şi se îndrepta spre Uncasville, la cazinoul Mohegan Sun, a declarat un purtător de cuvânt al cazinoului.

Potrivit unui medic de la spitalul Yale-New Haven, Andy Ulrich, şase pacienţi din cei opt transportaţi se află în stare gravă. Una dintre persoane a suferit fracturi, iar celelalte au răni mai puţin grave.

VivaFM – Live Your Music! » Extern

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE