full screen background image

Cezar Gumeni: „Oamenii sunt un izvor nesecat de inspirație pentru noi”

Distribuie

Cezar Gumeni, antreprenor local și președintele Fundației Comunitare Iași a fost astăzi în emisiunea Viva Café pentru a ne vorbi despre proiectele pe care le desfășoară în cadrul instituției pe care o conduce.

Datorită spiritului său civic dezvoltat, Cezar a reușit să ajungă la cel de-al doilea mandat de președinte al bordului Fundației Comunitare Iași, un grup de șase profesioniști cărora le place să creeze lucruri frumoase în comunitatea ieșeană.

De la Cezar am aflat că Iașul a fost dintotdeauna pe lista orașelor dezvoltate care au un potențial uriaș și acesta a fost, fără doar și poate, un impuls pentru a se implica în activitățile civice. Ca președinte, Cezar îndeplinește o serie de roluri și responsabilități. Este, în primul rînd, ambasador, deoarece trasmite comunității ieșene informația esențială, dar și un catalizator, pentru că stimulează energiile care vin din comunitate.

În viitorul apropiat, Cezar își propune să recruteze persoane care să devină membrii ai Fundației Comunitare. Publicul ieșean a fost mereu dornic de noutate, de aceea unul dintre criteriile de selecție este spiritul inovativ al oamenilor.

Cu Cezar am discutat și despre afacerea Cake Expert, al cărui merit i se datorează  soției lui, care a avut ideea de a deschide această cofetărie. Ei pun la dispoziția clienților mai multe metode de a-și personaliza produsele dorite, atît pentru evenimente corporate, cît și pentru evenimente familiale.

Unul dintre cele mai recente proiecte ale lui Cezar este Cardul Comunității, o inițiativă extrem de interesantă, care merge pe ideea de a susține antreprenorii locali. Scopul acestuia este de a crea o mică redirecționare a comunității. Următorul pas este cel de a crea un fond al antreprenorilor locali.

Online, pe Cezar îl găsiți pe facebook,  pe site-ul www.cakedelivery.ro, dar și la punctele Cake Expert din Nicolina, Metalurgiei, Felicia și Era.

Ascultați mai jos interviul integral cu Cezar Gumeni:

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *