full screen background image

Cioloș, despre bugetul pe 2016: Prioritățile guvernului sunt Educația, Sănătatea, Transporturile, Apărarea și Investițiile

Distribuie

Dacian Ciolos     Educația, Sănătatea și Transporturile sunt printre prioritățile guvernului, a susținut Dacian Cioloș în cadrul unui discurs susținut în plen. Acesta s-a referit la condițiile pe care Executivul le va respecta și la planurile pe care le are pentru anul viitor, în baza proiectului de buget ce urmează a fi votat.

A fost dificil de agreat (proiectul de buget – n.r) într-un timp scurt dar, prin mărirea deficitului la 2,95% și prin realocarea colegială a unor sume între ordonatorii de credite în funcție de prioritățile guvernului, acest lucru s-a reușit.

Prioritățile guvernului, acolo unde am reușit să facem realocări, sunt: Educația, Sănătatea, Transporturile, Apărarea și Investițiile.

Bugetul a fost construit ținând cont de pragul maxim de deficit stabilit la 3% la nivelul UE, fapt ce arată respectarea angajamentelor pe care le-a asumat România”, a mai susținut acesta.

Cioloș a vorbit și despre cele cinci priorități pe care le are guvernul: prioritizare, transparență, eficiență, prudență și predictibilitate.

În ce privește prioritizarea, nu începem mai mult decât putem termina. Continuăm ce s-a început, iar dacă începem proiecte noi, vom avea certitudinea că ne apropiem de finalizarea lor.

În ceea ce privește transparența, publicăm contractele de achiziții publice pentru a nu ma exista suspiciuni legate de licitații. Va exista o transparență din perspectiva cetățeanului, dar și din perspectiva gestiunii bugetului pentru a vedea în ce mod sunt cheltuielile făcute și pentru a face realocări la momentul oportun.

Eficiența este o condiție-cheie pentru ca oamenii să înțeleagă merită să colectăm venituri la nivelul statului.

Evitarea risipei este o prioritate strâns legată de reforma administrației publice.

Prudența este un factor crucial. Am alocat 10%, circa 4 miliarde de lei, ca tampon pentru a evida derapajele.

Predictibilitatea: guvernul va respecta legea și va avea doar două rectificări, după cum prevede cadrul legal”, a continuat premierul.

În ciuda limitărilor, proiectul reflectă proritățile-cheie pe care le-am anunțat în programul de guvernare. Vor exista alocări mai mari la Sănătate cu 3,1 miliarde lei, cu 2,3 miliarde lei la Educație și cu 508 miliane lei la Cercetare. Totodată, vom aloca pentru autoritățile publice locale o sumă suplimentară pentru reabilitatea școlilor.

Investițiile în Cercetare cresc cu aproximativ 23% în 2016 pentru că plecăm de la faptul că cercetarea e esențială pentru relansarea durabilă a economiei”, a declarat premierul în Camera Deputaților.

Acesta a făcut o serie de referiri și la domeniul Transporturilor: ”Prioritatea în Transporturi este accelerarea proiectelor din Masterplanul de transport. Este nevoie de predictibilitate și în abordarea programelor mari de infrastructură și de deblocarea tuturor precondițiile în cazul proiectelor care nu sunt începute.

E important să pregătim condițiile pentru că la începutul lui 2017 să începem execuția lucrărilor. Dacă nu sunt alocări bugetare pentru anumite programe nu înseamnă că nu mai sunt importante, ci că se va pregăti demararea lor”.

Prioritatea în Apărare și în Siguranța Națională este respectarea angajamentelor asumate pe plan internațional. Guvernul ”își asumă astfel decizia CSAT de creștere graduală a bugetului la 2% până în 2017, promisiune pe care am făcut-o ca țară când am intrat în NATO”, a mai precizat Dacian Cioloș.

VivaFM – Live Your Music! » Național

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE