full screen background image

Comisarul european Corina Creţu, în vizită în România

Distribuie

Comisarul european Corina Creţu se află, luni şi marţi, în vizită în România, context în care are programate întâlniri cu premierul Mihai Tudose şi cu mai mulţi membri ai Executivului şi va participa la o serie de acţiuni privind finanţarea europeană, informează un comunicat transmis AGERPRES.

Conform sursei citate, oficialul european se va întâlni cu prim-ministrul Mihai Tudose, cu ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, cu ministrul Transporturilor, Felix Stroe, cu ministrul delegat pentru fonduri europene Marius Nica, cu ministrul delegat pentru afaceri europene Victor Negrescu şi cu secretarul de stat în MAI Raed Arafat.

Pe parcursul vizitei, Corina Creţu va vizita proiecte şi va lua parte la ceremonia de semnare a unei serii de contracte cu finanţare europeană. De asemenea, ea va participa la Gala Fondurilor Structurale 2017 şi la ceremonia de premiere a concursului pentru elevi „Lider European” şi va avea un dialog cu cetăţenii, precizează comunicatul citat.

Comisarul european a afirmat că au fost făcute „numeroase eforturi pentru implementarea programelor finanţate prin politica de coeziune din România, iar progresele înregistrate sunt clare”.

„Acestea trebuie însă continuate. Aşa cum am spus adeseori, investiţiile eficiente, ale căror beneficii pentru cetăţeni sunt vizibile rapid, reprezintă principalul argument pentru menţinerea politicii de coeziune printre politicile europene importante şi în perioada post-2020”, subliniază Corina Creţu, citată în comunicat.

Potrivit programului, comisarul european va participa luni la ceremonia de semnare a unei serii de contracte de finanţare în cadrul Axei prioritare 2 – Îmbunătăţirea Competitivităţii IMM-urilor din cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, va vizita Centrul de zi pentru copii „Sf. Muceniţă Sofia”, iar marţi va participa la ceremonia de premiere a concursului „Lider European”, organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene în România, şi va intra în dialog cu cetăţenii, alături de ministrul delegat pentru fonduri europene Marius Nica, la Academia de Studii Economice din Bucureşti.

AGERPRES

Național – VIVA FM

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *