full screen background image

Comisie: Sesizarea privind plagiatul Codruței Kovesi, ”parțial îndreptățită și fundamentată”

Distribuie

kovesi-codruta

Sesizarea de plagiat formulată de Grupul de Investigații Politice (GIP) cu privire la teza de doctorat a Laurei Codruța Kovesi este ”parțial îndreptățită și fundamentată” – aceasta este una dintre concluziile Comisiei de Etică a Universității de Vest din Timișoara (UVT), au declarat surse din conducerea UVT, potrivit PressOne.

Sesizarea GIP viza circa 4.000 de rânduri din totalul de 11.000 de rânduri ale tezei intitulate ”Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal”, cu care procurorul-șef al DNA a obținut, în 2011, titlul de doctor în Drept.

Pe 27 septembrie, deputatul Sebastian Ghiţă a depus, la Parchetul General, un autodenunţ în care susţine că, împreună cu mai mulţi demnitari ai statului român, a participat la falsificarea raportului tehnic de expertiză a tezei de doctorat a procurorului-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Deputatul spune că, în 2012, el și alți înalți funcționari ai statului au făcut parte dintr-o Comisie tehnică a Consiliului Național de Etică, comisie care trebuia să stabilească dacă șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a plagiat în teza de doctorat sau nu.

Sebastian Ghiță spune că, de fapt, Comisia nu s-a întrunit.

Național – VIVA FM

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Introduceti numerele afisate *