full screen background image

Dan Chişu lansează filmul „Bucureşti Nonstop” la Iași

Distribuie

bucnon     București NonStop este un film de lungmetraj ce ilustrează povestea unui cartier din București. Mai exact, subiectul descrie o noapte din viața unui magazin non-stop aflat într-un cartier de blocuri bucureștean. Patru personaje conduc patru povești, legate între ele de Achim, cunoscut ca “băiatul de la non-stop”, interpretat de Gheorghe Ifrim.

Cu o distribuție de excepție și actori consacrați în cinematografia românească, precum Ion Besoiu, Dorina Lazăr, Adrian Titieni, Gheorghe Ifrim, Toma Cuzin, Tudor Smoleanu, Olimpia Melinte, Alexandru Papadopol, Dorian Boguță, Maria Obretin, Lia Bugnar, Ilinca Manolache, Lili Sandu și Dan Bordeianu, filmul își dorește să transmită povestea unor oameni normali, aflați în situații excepționale.

Despre viață, altfel, în regia lui Dan Chișu

Ieșite din comun, toate cele patru povești nu fac decât să radiografieze un microclimat din orașul în care trăim. Este un film despre dragoste, generozitate, ură, gelozie, util și inutil, viață şi moarte, cu fapte bune și rele, tratate cu umor și cu tandrețe, escaladând ridicolul, dar şi sublimul unor situații dintr-o singură noapte bucureşteană.

Directorul de imagine al filmului este Liviu Pojoni Junior, montajul este realizat de Tudor Pojoni, sunetul îi aparţine lui Cristian Tarnoveţchi, scenografia Alina Pențac, costume Luminița Mihai, make-up Ana Andrei, iar  muzica este compusă de Simona Radu. Regia și scenariul sunt semnate de Dan Chișu. Filmul este o producție independentă, realizată  de DaKINO Productions alături de co-producătorul Watch Me Productions (Codin Maticiuc).

Regizor, scriitor și producător, Dan Chișu este la al cel de-al cincilea lung metraj al carierei sale, după deja cunoscutele filme WebSiteStory, Ursul, Și caii sunt verzi pe pereți și Déjà Vu.

Unde vedem filmul?
Lungmetrajul București NonStop a avut premiera joi, 12 noiembrie, la Cinema Pro, de la ora 20.00, iar din 13 noiembrie a intrat în 30 de cinematografe din București și din țară (Cluj, Contanţa, Braşov, Arad, Brăila, Ploieşti, Craiova, Iaşi, Botoşani, Piatra Neamţ, Baia Mare etc).

București NonStop va rula în Iași la Casa de Cultura a Municipiului Iasi “Mihai Ursachi”:
• Vineri, 27 noiembrie, ora 18:00, în prezența actriței Olimpia Melinte (Q&A la final).
• Sâmbătă, 28 noiembrie, ora 18:00.
• Duminică, 29 noiembrie, ora 18:00.

Biletele costă 10 lei și vor fi disponibile la intrare, în fiecare seară a proiecțiilor.

Turneul București NonStop include și alte orase, precum Constanța, Brăila, Carei sau Cluj.

*Pagină de facebook: https://www.facebook.com/BucurestiNonStop/?ref=aymt_homepage_panel

*Event: https://www.facebook.com/events/482199481964589/

Partener oficial: Asociația Studenților Jurnaliști din Iași.

PR eveniment: Corina Gologoț, corina.gologot89@gmail.com, Tel. 0752.427217.

VivaFM – Live Your Music! » Național

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE