full screen background image

Dan Şova, în arest la domiciliu

Distribuie

ciocan judecator    Instanţa supremă a decis, vineri, luarea măsurii arestului la domiciliu în cazul senatorului Dan Şova, în dosarul în care este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură.

Dan Şova a fost adus vineri din Arestul Capitalei la instanţa supremă, care decide dacă senatorul va fi arestat sau cercetat sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură.

Senatorul Dan Şova a fost adus în jurul orei 09.30 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde va fi analizată propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie de arestare preventivă a acestuia, pe o perioadă de 30 de zile, pentru trafic de influenţă.

Dan Şova a fost reţinut joi de procurori, după ce Senatul a avizat cererea DNA privind atât reţinerea, cât şi arestarea preventivă a parlamentarului. În aceeaşi zi, procurorii au trimis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea de arestare preventivă a lui Şova, însă instanţa a stabilit pentru vineri judecarea cauzei.

VivaFM – Live Your Music! » Național

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE