full screen background image

Direcţia 5 lansează noul său album, “Te iubesc”, pe 20 noiembrie, la Sala Palatului

Distribuie

Directia 5

Trupa Direcţia 5 va lansa noul său album, “Te iubesc”, la concertul susţinut împreună cu Orchestra Simfonică Bucureşti pe 20 noiembrie, la Sala Palatului din Capitală.

“Ne place să credem că este cel mai bun album al nostru, că am ajuns la o chimie perfectă între muzică şi versuri. Albumul conţine 12 piese, versurile sunt scrise de Dinu Olăraşu şi Florin Dumitrescu, înregistrarea a durat un an şi mai avem nevoie de câteva zile şi este gata. Versurile cântecelor sunt inspirate din poveşti reale pe care le-am trăit sau le-am auzit la oamenii din jurul nostru, am pariat pe realismul lor şi ne place că poveştile nu sunt inventate”, a declarat Marian Ionescu.

Trei dintre cele mai noi piese ale trupei, “Te iubesc”, “Plin de furtuni” şi “Într-o zi”, au deja mare succes în rândul fanilor: “Avem răspunsul oamenilor, ei spun «Da, ne plac», fac parte deja din repertoriul grupului, le cântăm la fiecare concert al nostru împreună cu publicul”, a adăugat liderul trupei Direcţia 5.

Muzica trupei Direcţia 5 este generată de dragostea dintre un băiat şi o fată, cu toate etapele prin care trece ea. Aceasta va putea fi ascultată pe acorduri noi doar în concertul de la Sala Palatului.

 

VivaFM – Live Your Music! » Noutăţi

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE