full screen background image

DNA: Șeful Biroului de Investigații Criminale din Poliția Brăila, reținut

Distribuie

dna 2     Procurorii DNA l-au reținut pe Ionel Iorga, ofițer de poliție judiciară și șef al Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Brăila, acesta urmând să fie prezentat vineri Tribunalului Galați cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

El este acuzat de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, șantaj, abuz în serviciu, în formă continuată (3 acte materiale), și sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, în formă continuată (2 acte materiale).

Potrivit unui comunicat al DNA transmis vineri AGERPRES, în perioada octombrie — decembrie 2013, Ionel Iorga (profitând de ascendentul ierarhic profesional conferit de funcția sa de șef), cu intenție, și-a încălcat în mod deliberat atribuțiile de serviciu, exercitând în cadrul unui dosar penal demersuri abuzive de imixtiune în activitatea de cercetare penală efectuată de către unul dintre subalternii săi, ofițer de poliție.

“Concret, inculpatul i-a solicitat în mod repetat subordonatului său să obțină, prin depășirea atribuțiilor de serviciu ale acestuia din urmă, determinarea a două persoane (făptuitori vizați în cadrul dosarului respectiv) la plata unui folos necuvenit, în sumă de 1.100 lei, către persoana vătămată. Această sumă de bani reprezenta diferența dintre cei 2.600 lei pretinși de persoana vătămată și cei doar 1.500 lei recunoscuți de către cei doi făptuitori ca fiind cuveniți”, se spune în comunicat.

Anchetatorii au constatat că Ionel Iorga a refuzat să înainteze la unitatea de parchet acel dosar împreună cu referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi penale (în condițiile în care propunerea era agreată ca legală și temeinică de către procurorul desemnat pentru supravegherea urmăririi penale, care aplicase în acest sens viza sa pe adresa de înaintare a cauzei cu respectiva propunere).

“Mai mult, inculpatul a determinat un alt subordonat, agent de poliție, să efectueze, fără a fi fost desemnat în scris, prin viză, cercetări în respectivul dosar, activități în cauză menite exclusiv a obține în fapt plata aceluiași folos necuvenit pentru partea vătămată. În cele din urmă, prin constrângerea celor doi făptuitori (amenințări explicite), inculpatul Iorga a reușit să obțină pentru persoana respectivă (fost polițist, cu care inculpatul a fost coleg de serviciu și se afla în relații personale apropiate), încasarea respectivului folos bănesc necuvenit”, susțin procurorii.

În 29 noiembrie 2013, precizează DNA, Ionel Iorga a exercitat demersuri abuzive de imixtiune în activitatea de cercetare penală desfășurată în cadrul a trei dosare penale de către doi subalterni de-ai săi (unul dintre ei fiind același ofițer de poliție), constând în refuzul său de a înainta cauzele respective la unitatea de parchet împreună cu referatele cu propunere de clasare (în condițiile în care propunerea era agreată ca legală și temeinică de către procurorul desemnat pentru supravegherea urmăririi penale, care aplicase în acest sens viza sa pe adresa de înaintare a cauzei cu respectiva propunere).

“Prin aceste activități abuzive, inculpatul Iorga a vătămat interesele legale profesionale ale subordonaților săi (acelea de a efectua în mod independent cercetarea penală, doar sub supravegherea legală a procurorului și fără imixtiunea organelor polițienești ierarhic superioare), precum și interesele legale ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila (interese rezultând din dreptul exclusiv al procurorului de a supraveghea activitatea de cercetare penală și de a da dispoziții obligatorii organului de cercetare penală — activități ce se circumscriu interesului general al justiției penale)”, au mai reținut anchetatorii.

Sursa citată subliniază că, în ultima decadă a lunii noiembrie 2013, acesta a extras cu intenție dintr-un dosar penal, fără acceptul ofițerului de poliție care efectuase cercetarea penală, referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi penale întocmit în cauză și adresa de înaintare către unitatea de parchet, împiedicând astfel soluționarea cauzei respective.

AGERPRES

VivaFM – Live Your Music! » Național

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE