full screen background image

AUDIO: Astăzi își începe activitatea Clubul Fab Lab Iași. 108 membri au fost acceptați până acum

Distribuie

Astăzi, 23 noiembrie 2017, va avea loc primul eveniment din cadrul Clubului Fab Lab Iași, în cadrul căruia vor fi organizate periodic prezentări și discuții adresate unei audiențe selectate cu precădere din rândul decidenților din comunitatea tehnologică regională: antreprenori și manageri din IT, cadre universitare, precum și studenți pasionați de tehnologie.

„Nu e doar publicul larg, care vrea să știe ceva despre IT; sunt cei care vor să învețe de la cei mai buni!”

În Iași, Club Fab Lab este prima inițiativă de acest gen, în care membrii comunităților tehnologice se pot întâlni în cadrul unor evenimente de actualitate, la care vor fi invitați speakeri de top, atât din mediul loca, cât și de la nivel național.

„Clubul Fab Lab Iași este comunitatea adevăraților pasionați de tehnologie și inovație. A celor care nu vor doar să se joace în acest domeniu, ci să devină antreprenori, creatori de startup-uri. A celor care au curaj să dezvolte povești de succes, să facă în Iași lucruri relevante la nivel global.”, se menționează pe grupul de facebook al comunității, în declarația de poziționare a clubului Clubului Fab Lab Iași.

Spre deosebire de alte întâlniri din spațiul public, această nouă serie organizată în cadrul Clubului Fab Lab Iași are un caracter exclusivist. Accesul se face pe bază de invitație nominală, care se câștigă în urma unei selecții de intenții de participare.

Dan Zaharia, Managerul Fab Lab Iași, a explicat ce își propune acest club și care este procesul de selecție a membrilor:


Invitatul primului eveniment este CEO al unei companii ieșene de top. „Sunt oameni care trebuie să inspire!”

Pentru prima ediție, care se va desfășura astăzi, 23 noiembrie, de la ora 18.00, Clubul Fab Lab Iași îl are ca invitat pe Traian Luca, CEO și co-fondator al unei companii tehnologice ieșene de top.

Șerban Vornicu, realizatorul emisiunii INTER CONECTATa aflat de la Dan Zaharia detalii despre subiectele evenimentelor pe care le pregătește echipa la întâlnirile viitoare:

Despre Fab Lab Iași

Fab Lab Iasi oferă pe o suprafață de peste 700 mp scenarii de folosire flexibilă (zone de demonstrații/ concursuri, co-working, makerspace, săli de cursuri și video/ conferințe, birouri dedicate).

Localizat foarte aproape de campusul universitar “Tudor Vladimirescu”, Fab Lab Iași are printre  scopuri ca, în parteneriat cu Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” Iași și cu Universitatea “Al.I.Cuza” Iași, să dezvolte programe de stimulare a studenților și absolvenților de la facultățile de profil tehnic pentru facilitarea inovației, a fabricației digitale și a spiritului antreprenorial în rândul acestora.

Șerban VORNICU

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *