full screen background image
60c34__vreme-rece2

Guvernul negociază un contract de finanțare de un miliard de euro cu Banca Europeană de Investiții

Distribuie

bei     Guvernul României a adoptat un Memorandum prin care ministrul Finanțelor Publice primește mandat de negociere a Contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții de un miliard de euro, în vederea finanțării parțiale a contribuției bugetului de stat la Programul Național de Dezvoltare Locală. Suma va fi folosită pentru accelerarea realizării proiectelor din sectorul de apă, apă uzată și canalizare, în vederea conformării la obligațiile pe care România și le-a asumat prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, respectiv obligații privind calitatea apei și accesul populației la rețeaua de alimentare cu apă potabilă și canalizare.

Elementele care fac obiectul negocierii sunt atât de natură financiară (durata și numărul de tranșe în care se va trage împrumutul, plan de finanțare), cât și de natură tehnică (atribuțiile Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice legate de implementare, clarificări în privința alocării proiectelor, autorizațiile de mediu sau administrarea rețelelor de un operator autorizat).

Poziția părţii române are în vedere obiectivele strategiei de administrare a datoriei publice guvernamentale. Mandatul și, ulterior, raportul negocierilor vor fi supuse  aprobării Guvernului şi Preşedintelui României.

Memorandumul cu tema „Acordul de pricinpiu privind contractarea unui împrumut de la Banca Europeană de Investiții în valoare de până la 1 miliarde de euro, în vederea finanțării parțiale a contribuției bugetului de stat la Programul Național de Dezvoltare Locală” a fost adoptat în ședința Guvernului din septembrie 2015. În baza acestuia, partea română a transmis BEI acceptul privind aprobarea împrumutului de către Consiliul Director al Băncii.

PNDL este finanțat în proporție de peste 80% de la bugetul de stat, prin bugetul MDRAP, restul fiind acoperit de la bugetele locale. Selectarea proiectelor cuprinse în program, disponibilizarea către beneficiari a sumelor alocate anual de la bugetul de stat și monitorizarea stadiului fizic și financiar sunt realizate de  MDRAP, prin direcțiile sale de specialitate.

VivaFM – Live Your Music! » Național

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE