full screen background image

AUDIO: Ce poate face un departament de HR în fața zvonurilor. Concluzii după workshopul Comunității HR for IT

Distribuie

Pe data de 7 decembrie a avut loc la sediul FabLab al doilea workshop interactiv pentru specialiștii de HR din industria IT, care a abordat tematica „Bârfe și rumori în organizații”. Evenimentul a fost creat de Comunitatea HR for IT, care s-a format recent în Iași la inițiativa Dianei Moga Avîrvarei, HR Manager la o importantă companie de tehnologie din Iași.

psihoterapeut Ana-Maria Ceornea, conf. univ. dr. Gheorghe Ilie Fârte, Diana Moga Avîrvarei

În prima parte a celei de-a doua ediții au fost prezentate aspecte teoretice ale comunicării informale de către conf. univ. dr. Gheorghe Ilie Fârte, după care gazda evenimentului a exemplificat motivele din cauza cărora apare zvonul într-o organizație IT, iar la final psihoterapeutul Ana-Maria Ceornea a lucrat cu participanții un exercițiu practic legat de tema abordată.

„Pe lângă oboseala pentru pregatirea evenimentului din ultimele seri, sentimentul compensează din plin să vezi ce iese dintr-o inițiativă de comunitate! A fost și de data aceasta peste așteptările mele! Mă bucur să văd că a ieșit o întâlnire cu un conținut relevant pe o tematică delicată” – Diana Moga Avîrvarei

Ideea Comunității HR for IT a fost creată din dorința de a exista un context în care specialiștii în Resurse Umane din Iași, în care aceștia să poată împărtăși din experiențele pe care le au și, totodată, să se poată conecta cu ultimele tendințe din domeniu. În edițiile viitoare, moderarea evenimentului va putea fi preluată de cei care fac parte din această comunitate, Diana Moga Avîrvarei dorind astfel să dea posibilitatea fiecărui membru din comunitate să contribuie și să expună celorlalți teme de actualitate: „Îmi doresc de la eveniment la eveniment să fim o comunitate HR for IT activă și cu o grămadă de proiecte!”

Următoarea ediție va avea loc în luna ianuarie 2018

Inițiatoarea evenimentului, Diana Moga Avîrvarei, a prezentat concluziile pentru emisiunea INTER CONECTAT și a anunțat tema care va fi abordată în luna ianuarie 2018:

Șerban VORNICU

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *