full screen background image

AUDIO/ Idei și efecte: „Elogiul vanității”, de Andrei Vieru

Distribuie

Elogiul vanității este o carte-elogiu adus vanităților umane. Orgoliul, trufia, invidia, plăcerea de a fi văzut/cunoscut, îngâmfarea, dorința de a face impresie – toate fac parte din subiectele vanității, pe care autorul, Andrei Vieru, le aduce în discuție prin eseuri savuroase, printr-un limbaj accesibil, luminos și optimist.

ANDREI VIERU (n. 1958) a urmat studii de pian la Conservatorul din Bucureşti, ca elev al lui Dan Grigore, şi cursuri de interpretare cu Carlo Zecchi, Lev Naumov şi Philip Herschkowitz. Din 1988 s-a stabilit la Paris. A susţinut concerte şi recitaluri atât în Franţa, cât şi în Germania, Marea Britanie, Belgia, Italia, Spania, Republica Cehă. Socotit de critica muzicală un formidabil interpret al lui Bach, a înregistrat pentru prestigioase case de discuri Variaţiunile GoldbergArta FugiiClavecinul bine temperat, dar şi Beethoven (Variaţiunile Diabelli) sau Mussorgski (suita Tablouri dintr-o expoziţie). Când nu cântă la pian, Andrei Vieru pictează, face cercetări în domenii ale matematicii precum teoria sistemelor dinamice şi teoria numerelor sau scrie. A publicat eseuri în reviste din Franţa: NRFMagazine LittéraireCahiers de l’Herne, dar şi din România: Idei în dialogDilemaObservator cultural. În 2007 debutează la editura Seuil cu volumul Le gai Ecclésiaste, pe care critica franceză îl primeşte elogios, subliniindu-i puritatea limbii şi descendenţa cioraniană. În 2013 publică la editura Grasset volumul Éloge de la vanité, pentru care primeşte în anul următor premiul Casanova (atribuit autorilor europeni care scriu direct în franceză).

Autorul despre carte

„Omul care, privind în străfundul sufletului, aspiră sincer să afle ceva riscă să descopere despre sine adevăruri nu foarte măgulitoare. Teama de a face asemenea descoperiri conduce, cum era şi de aşteptat, la ideea imposibilităţii cunoaşterii de sine. Această idee ne convine: preferăm să ne odihnim capul în întunericul călduţ al nisipului, decât să ne vedem, la lumina zilei, mutra de struţ. Cunoaşterea de sine riscă să devină o insultă la adresa amorului propriu, deşi ea rămâne, nu mai puţin, o năzuinţă trufaşă. Un ideal ce aşează Adevărul mai presus de Bine şi de bunele intenţii cu care e pavat drumul spre iad. Un ideal ce aşează, de asemenea, Adevărul mai presus de Frumos – adică de simbolul (cum s-a spus) al binelui moral şi, chiar în mai mare măsură, al lumii aparenţelor.“ (Andrei VIERU)

Elogiul vanității, Andrei Vieru, Humanitas, detalii aici.

Înregistrarea emisiunii poate fi ascultată aici:

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *