full screen background image

Ieri a avut loc Conferința de închidere a proiectului „Centru Avansat de Cercetare-Dezvoltare în Medicina Experimentală – CEMEX“.

Distribuie

Ieri, 30 iunie 2016, la sediul CEMEX din str. Mihail Kogălniceanu nr. 9 – 13, în prezența unei numeroase audiențe, a avut loc Conferința de închidere a proiectului „Centru Avansat de Cercetare-Dezvoltare în Medicina Experimentală – CEMEX“.  Participanții la eveniment, din care au făcut parte conducerea Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, membrii Senatului și cadre didactice ale universității, cercetători, studenți, dar și arhitecții și constructorii edificiului, au făcut un tur al laboratoarelor și sălilor CEMEX-ului.

În prezent, nici la nivel regional şi nici la nivel naţional, nu există o structură care să permită o abordare integrată coerent pentru studiile de medicină experimentală. În acest sens, centrul de cercetare CEMEX constituie o unitate de referinţă pe plan regional şi naţional, comparabilă cu structuri similare existente în ţările europene şi la nivel internaţional, cu care vor fi iniţiate relaţii eficiente de cooperare, ceea ce va plasa proiectul în rândul priorităţilor de dezvoltare biotehnologică a Regiunii NE.

„Orice universitate, din România și din lume, care își dorește cu adevărat să fie mai mult decât un simplu furnizor de diplome de absolvire, trebuie să urmărească permanent și să atingă două scopuri majore: asigurarea unui învățământ modern și eficient, dar și a unei cercetări de calitate, ale cărei beneficii să radieze dincolo de spațiul comunității universitare, în societate. CEMEX este un pas uriaș și decisiv pe care Universitatea de Medicină din Iași îl face în această direcție și  estimez că va avea, în foarte scurt timp, un impact major asupra activităților de cercetare derulate în Universitatea noastră.”, declară Prof.Univ. Dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.

Început în data de 13 martie 2014, proiectul “Centru Avansat de Cercetare-Dezvoltare în Medicina Experimentală – CEMEX“ este co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare nr. 635/12.03.2014, cod SMIS-CSNR 48880, încheiat cu Ministerul Educaţiei Naţionale în calitate de Organism Intermediar, în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”. Valoarea totală a proiectului este de 30.883.856 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 25.000.000 lei. Obiectivul proiectului este creșterea calității și eficienței activității de cercetare-dezvoltare în domeniul medical, în vederea îmbunătățirii serviciilor de sănătate și promovării competitivității economice cu impact în industria farmaceutică.

 

 

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *