full screen background image

Legea insolvenţei personale, amânată de Guvern

Distribuie

Guvernul-Romaniei     Guvernul amână în ședința de astăzi termenul de intrare în vigoare a legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, până la 31 decembrie 2016. Legea ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 ianuarie anul viitor.

Propunerea a venit de la Ministerul Justiţiei, în urma unei solicitări a Consiliului Superior al Magistraturii. CSM spune că în sistemul judiciar nu există suficienţi specialişti care să poată analiza şi lua decizii în dosare privind controlul cheltuielilor celor care cer falimentul personal.

Reprezentanţii Ministerului Justiţiei au atras atenţia asupra acestei probleme încă de la începutul acestui an.

Liviu Stancu, secretar de stat: „Este nevoie de o majorare a efectivelor de magistraţi care să poată să preia acest subiect”.

Legea a fost promulgată în luna iunie şi desemnează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor reponsabilă pentru punerea în dezbatere a normelor de aplicare. Procedura a început în luna septembrie, dar încă nu s-a încheiat.

Legea falimentului personal oferă un răgaz de cinci ani celor care nu îşi mai pot plăti datoriile şi, în acelaşi timp, îi fereşte de executarea silită. Toate cheltuielile personale ale datornicului vor fi însă verificate la sânge de un administrator judiciar.

Sunt persoane care nu vor putea apela la falimentul personal. Printre acestea se numără cei condamnaţi pentru evaziune fiscală, dar şi de cei care au ajuns în insolvenţă în mod fraudulos ori au acumulat datorii noi prin achiziţii costisitoare. Mulţi analişti spun însă că o lege mult mai aşteptată de restanţieri este cea a dării în plată.

VivaFM – Live Your Music! » Național

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE