full screen background image

Ministerul Sănătății: 23 de persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv, internate în spitale din țară și străinătate

Distribuie

raniti-club-colectiv     Un număr de 23 de persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv sunt internate în spitalele din țară și din străinătate, reiese din datele centralizate publicate pe site-ul Ministerului Sănătății.

Astfel, în spitalele din București sunt internate patru victime ale incendiului din 30 octombrie, dintre care un pacient în stare critică. Un pacient este internat la Spitalul Bagdasar Arseni, unul la Spitalul CC Iliescu, iar doi la Spitalul de Urgență din București. Până în prezent au fost externate 76 de persoane care au primit îngrijiri medicale în unitățile sanitare din țară.

De asemenea, 39 de persoane au fost transferate în spitale din străinătate. Dintre acestea, în momentul de față, 19 sunt internate în continuare, aflându-se în stare stabilă. Mai exact, opt persoane sunt internate în Belgia, câte trei în Marea Britanie și Olanda, câte două în Austria și Germania, iar o persoană este internată în Israel.

În urma incendiului din 30 octombrie și-au pierdut viața 63 de persoane, dintre care 27 de persoane au murit în incendiu, 24 în spitalele din țară și 12 dintre răniții transferați în străinătate.

Ministerul Sănătății a anunțat, luni înființarea unei linii telefonice la care pot apela victimele incendiului de la Colectiv și rudele acestora pentru a solicita sprijin. Numărul de telefon unic este 021.3072.614, disponibil 24 de ore din 24. În funcție de solicitări, apelanții vor primi suport pentru acoperirea costurilor tratamentelor în străinătate, a echipamentelor speciale necesare în perioada de recuperare în țară și străinătate recomandate de medicii specialiști, precum și a altor costuri cu materiale și medicamente necesare. De asemenea, pacienții și aparținătorii acestora pot primi, la cerere, asistență socială și psihologică, informa ministerul.

AGERPRES

VivaFM – Live Your Music! » Național

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE