full screen background image

PNL a depus la Senat moţiunea simplă împotriva lui Gabriel Oprea

Distribuie

Senat4-300x179PNL a depus, marţi, la Senat, moţiunea simplă împotriva ministrului de Interne, Gabriel Oprea, textul cu titlul “Gabriel Oprea, demis pentru sfidare, aroganţă, abuz şi dispreţ în desfăşurarea funcţiei publice” fiind semnat de 49 de senatori liberali şi neafiliaţi.

“În numele grupului PNL şi al câtorva senatori neafiliaţi, doresc să vă înmânez în mod oficial moţiunea simplă cu denumirea <>”, a declarat viceliderul grupului senatorial al PNL, Octavian Motoc, în plenul Senatului.

Senatorul PNL a afirmat că gestul politic al liberalilor vine ca urmare a atenţiei deosebite pe care opinia publică o are faţă de “abuzurile grosolane, în formă continuată” făcute de ministrului de Interne, Gabriel Oprea.

“Acest gest politic al grupului parlamentar al PNL este făcut astăzi ca urmare a atenţiei deosebite pe care opinia publică o are faţă de abuzuri grosolane, în forme continuate, pe care acest înalt demnitar al statului român le face în ultima vreme şi, aţi văzut, culminând cu decesul unui poliţist aflat în coloana sa oficială, în opinia noastră, într-un mod ilegal”, a mai spus viceliderul grupului senatorial al PNL, Octavian Motoc.

Potrivit vicepreşedintelui social-democrat al Senatului, Ioan Chelaru, data la care va fi dezbătută moţiunea simplă depusă de liberali şi supusă votului senatorilor se va stabili de către preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE