full screen background image

Prima seară la Sanremo 2017: emoţii, muzică de calitate şi momente unice

Distribuie

Ieri seară a avut loc prima zi de concurs la Teatrul Ariston din Sanremo. În deschidere, prezentatorul Carlo Conti a ţinut să precizeze că pentru următoarele zile urmează o sărbătoare foarte frumoasă pentru muzica italiană. Acesta a ţinut să glumească afirmând că la Sanremo 2017 l-a invitat inclusiv pe Bob Dylan.

În prima zi de concurs au fost 11 artişti care au urcat pe scena Sanremo 2017. Giusy Ferreri, Fabrizio Moro, Elodie, Lodovica Comello, Fiorella Mannoia, Alessio Bernabei, Al Bano, Samuel, Ron, Clementino şi Ermal Meta au fost aplaudaţi de cei prezenţi la Teatrul Ariston. Jurnaliştii români, Ileana Popovici şi Marian Mocanu, corespondenţi la faţa locului pentru VIVA FM, se numără printre cei aproximativ 100 de jurnalişti cu drept de vot pentru desemnarea câştigătorului. Votul presei valorează 30%. Succes la public au avut Mannoia, Giusy Ferreri şi Al Bano. Majoritatea jurnaliştilor internaţionali au susţinut piesa interpretată de Mannoia. Votul jurnaliştilor din România a mers către tânărul albanez Ermal Meta, foarte talentat, venit în Italia la vârsta de 12 ani împreună cu mama lui, căruia i-a dedicat şi piesa interpretată. Cei trei concurenţi eliminaţi au fost Clementino, Ron şi Giusy Ferreri.

În timpul spectacolului a avut loc un moment aparte. “Am avut parte de un moment emoţionant şi excepţional. Pe scena de la Sanremo 2017 au fost invitaţi pompierii, cei de la protecţia civilă, poliţişti şi un câine labrador care au participat la salvarea victimelor care au fost îngropate recent de o avalanşă într-un hotel din centrul Italiei. A fost un omagiu adus omeniei, dar şi a celor care au salvat vieţi după recentele cutremure.  Au folosit acest moment, care este o sărbătoare naţională pentru italieni, pentru a aduce în faţă şi aceste cazuri excepţionale pentru a mulţumi celor care au făcut mult bine. S-a lansat şi un apel pentru strângerea de fonduri pentru reconstruirea scolilor dărâmate la cutremur”, a relatat Ileana Popovici.

Spre finalul serii atmosfera a fost întreţinută de Ricky Martin care a ridicat sala în picioare cu cele mai cunoscute piese lansate de-a lungul timpului.

Astăzi întră în concurs ceilalţi 11 participanţi. Unul dintre cei mai aşteptaţi este Gigi D’Alessio.

Pe lângă concurs, în această seară pe scena de la Sanremo 2017 vor mai performa Robbie Williams, Giorgia, Francesco Totti, Clyro, vrăjitorul Hiroki Hara, trupa Enrico Brignano, Flavio Insinna, Gabrielle Cirilli.

Corespondenţă din Sanremo, Italia, de la Marian Mocanu şi Ileana Popovici

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *