full screen background image

Programul Prima Casă, în impas

Distribuie

prima-casa     Cererea de credite a crescut foarte mult şi 3 bănci au terminat plafonul de bani pentru tot anul.

Câteva mii de clienţi aşteaptă banii. Statul mai are o soluţie să rezolve aceste cazuri.
Dacă nu, clienţii ar putea alege altă bancă sau alt tip de credit ipotecar.

Cererea mare pentru creditele Prima Casă vine după ce câteva bănci au crescut avansul la 35% la împrumuturile ipotecare în lei şi au anunţat că renunţă la program dacă intră în vigoare legea dării în plată.

Doar în februarie, bancherii au dat credite de aproape 200 de milioane de euro, cu peste 50% mai mult decât în februarie anul trecut.

Acum, aproape 2 mii de clienţi de la o singură bancă au dosarele aprobate si aşteaptă să primească un credit Prima Casă.

La un astfel de credit de 200 de mii de lei, adică aproximativ 45 de mii de euro, dobânda anuală efectivă e 3%, iar rata 820 de lei pe lună.

Cine alege un credit ipotecar obişnuit cu avans de 15%, va avea o dobândă anuală efectivă mai mare cu un procent şi jumătate, deci şi o rată mai mare cu 250 de lei.

Împrumuturile Prima Casă reprezintă aproape 90% din totalul creditelor acordate de la începutul anului.

Băncile au la dispoziţie peste 1,7 miliarde de lei pentru acest an, cu 30% mai puţin decât anul trecut.

VivaFM – Live Your Music! » Național

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE