full screen background image
572cc__Romgaz-254x300

Protest de amploare în faţa Guvernului. Manifestanţii cer demisia Guvernului Cioloş

Distribuie

Guvernul-Romaniei     Câteva sute de reprezentanţi ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate protestează, luni, în faţa Guvernului, nemulţumiţi de noul mod de calcul al pensiilor militarilor.

Lista solicitărilor elaborate de protestatari pentru a fi depuse la Guvern se referă, în principal, la anularea articolului 40 din OUG nr 57/2015, privind regimul pensiilor militare de stat. Protestatarii susţin că acesta modifică în mod neconstituţional Legea 223/2015 şi că ”plafonarea pensiilor militare de stat se va putea face prin Ordinul comun de aplicare, care să prevadă ca venit total brut, căruia i se va aplica procentul de 80%, suma veniturilor supuse la vremea respectivă impozitării”.

Totodată, protestatarii doresc trimiterea la 1 februarie 2016 a Proiectului Legii unice a salarizarii către Parlament, spre dezbatere şi adoptare, dar şi acordarea, de la 1 ianuarie, a salariului minim pe economie de 1200 lei.

Pe lista revendicărilor se mai află acordarea în luna ianuarie 2016 a celei de-a 13-a pensii pensionarilor cu venituri minime şi amendarea Legii 263/2010 în sensul luării în calcul a procentului de 45% din venitul mediu pe economie şi a necesităţilor “coşului zilnic”.

Sindicaliştii mai doresc ”eliminarea aprecierilor insultătoare la adresa revoluţionarilor, militarilor şi poliţistilor din OUG nr 95/2014, reiterarea principiilor din Legea Recunoştinţei, renunţarea la aberanta categorie inventată a persoanelor cu rol determinant şi extinderea plăţii indemnizaţiilor de la 2800 de persoane la 6.000 persoane, conform Legii 341/2004, în procentajul legal stabilit”.

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate este condus de colonelul în rezervă Mircea Dogaru, iar protestul se declară a fi inspirat de cel al oierilor.

 

VivaFM – Live Your Music! » Național

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE