full screen background image

Rectificarea bugetară va fi discutată în ședința specială de guvern de vineri

Distribuie

ponta-300x236Rectificarea bugetară va fi discutată pe 23 octombrie, într-o ședință de guvern, în care se va dezbate, printre altele, și finanțarea majorării salariale la medici și profesori, a anunțat premierul Victor Ponta.

“Am discutat cu colegii mei PSD-UNPR, discut cu cei de la ALDE, voi discuta și cu grupul minorităților și în zilele următoare trebuie să luăm deciziile strategice legate de rectificarea bugetară care va avea loc în ședința specială de guvern de vineri. De altfel, mâine, avem ședință de guvern, nu miercuri, am pus mâine ședința obișnuită pentru ca miercuri și joi să pregătim rectificarea și să dăm niște direcții strategice, nu doar să punem niște bani dintr-o parte în alta”, a declarat Ponta, citat de Agerpres.

Totodată, premierul a precizat că rectificarea bugetară va fi una pozitivă, având în vedere faptul că România este pe excedent bugetar.

Problemele la rețelele de încălzire din mai multe orașe, dar și partea de finanțare pentru IMM-uri sau despăgubirile pentru agricultori, vor fi fi discutate în ședința de vineri.”În ceea ce privește rectificarea, ideile principale se referă la asigurarea resurselor bugetare pentru salariile la medici. (…) De asemenea, trebuie să rezolvăm într-un mod mai înțelept problema cu care se confruntă încă câteva mari orașe ale României referitoare la încălzire și aici e vorba și de București, de Constanța, de Galați, unde, pe de o parte, nu putem să-i lăsăm pe oameni să înghețe în case, pe de altă parte, însă, administrațiile locale trebuie să-și facă treaba așa cum și-au făcut-o în multe alte orașe unde nu sunt probleme la începutul iernii.

De asemenea, partea de finanțare pentru ajutorul de minimis pentru IMM-uri și o problemă pentru care nu eram pregătiți, dar pentru care trebuie să fim pregătiți și anume despăgubirile în agricultură în urma secetei din acest an”, a explicat premierul.

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE