full screen background image

Şase persoane au murit în urma incendiilor forestiere care au cuprins Chile

Distribuie

Autorităţile chiliene au anunţat joi dimineaţă că şase persoane şi-au pierdut viaţa, după ce incendii masive de pădure au cuprins partea centrală a Chile. Printre victime se numără patru pompieri, precum şi doi poliţişti descoperiţi în râul Maule, transmite BBC.

Statele Unite au împrumutat autorităţilor locale o aeronavă Boeing 747 pentru a lupta împotriva celor mai grave incendii forestiere înregistrate în ultimele decenii în Chile.

De asemenea, executivul chilian a fost nevoit să declare stare de urgenţă la sud de metropola Santiago.

Reprezentanţii companiei care administrează fondul forestier au susţinut că peste 238.000 de hectare de pădure au fost afectate de ultimele incendii, care par că se extind rapid.

Un pompier şi-a pierdut viaţa în urmă cu o zi, după ce s-a blocat în timp ce ajuta o familie să scape cu viaţă dintr-o locuinţă din Constitucion.

Alţi trei pompieri şi-au pierdut viaţa în ultima săptămână, iar alţi trei au fost răniţi. De asemenea, peste 4.000 de persoane au fost evacuate.

Aeronava Boeing 747 poate căra de 22 de ori mai multă apă şi substanţe de încetinire a flăcărilor decât avioanele folosite în mod normal de autorităţile din Chile.

De asemenea, toate costurile pentru utilizarea aeronavei sunt acoperite de Fundaţia Familiei Walton, creată de fondatorii Walmart.

Preşedinta Chile, Michelle Bachelet a cerut ajutorul inclusiv omologului său francez, Francois Hollande, care vizita Santiago.

Autorităţile chiliene au solicitat intervenţia unor avioane şi elicoptere din Statele Unite, Canada, Mexic, Argentina, Brazilia, Uruguay şi Peru.

Extern – VIVA FM

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *