full screen background image

Șeful Fiscului, Gelu Diaconu, refuză să-și dea demisia

Distribuie

ANAF     Premierul Dacian Cioloş a confirmat joi că îl va demite pe preşedintele ANAF, Gelu Diaconu, precizând că aşteaptă o propunere de înlocuire de la ministrul de Finanţe, scrie mediafax.ro.

Primul-ministru a subliniat că ”este important să nu menţinem o stare de ambiguitate la ANAF”, pentru ca aceasta să rămână o ”structură credibilă”.

El a arătat că actualul preşedinte al ANAF trebuie să îşi clarifice situaţia în justiţie.

”Dânsul a fost numit, nu a luat postul prin concurs. E un post de secretar de stat, e numit şi nu asta e problema. Eu am avut o discuţie cu dânsul dimineaţă, mi-a explicat motivele pentru care dânsul consideră că nu e vinovat, mi-a explicat şi faptul că ANAF e într-un proces sau continuă un proces de restructurare, de întărire a capacităţii administrative, iar eu i-am spus că tocmai de aceea cred că problema pe care dânsul şi vicepreşedintele o au în raport cu DNA nu trebuie transferată asupra ANAF. În condiţiile acestea eu i-am spus că cel mai bine e ca dânsul să plece şi mi-a spus că a înţeles chestia aceasta. Nu i-am cerut demisia, nu mi-a spus că îşi dă demisia, pentru că nu asta este chestia esenţială. Nu trebuie să ceară (să fie demis – nr.)”, a afirmat şeful Executivului.

El a insistat asupra faptului că ”nu trebuie să confundăm o instituţie cu nişte oameni”.

”Da, sigur îl voi demite. Aştept să vina doamna ministru cu variantele pe care vrea să mi le propună şi vom lua o decizie”, a conchis Cioloş.

Gelu Diaconu refuză să îşi prezinte demisia

“După cum cunoaşteţi, ieri (miercuri, n.r.), mi s-au adus la cunoştinţă învinuirile în dosarul instrumentat de domnul procuror Doru Florin Ţuluş, constând într-un pretins abuz în funcţie şi favorizarea făptuitorului. Menţionez faptul că am solicitat să fiu audiat, reţinut sau arestat, pentru clarificarea cu celeritate a acestui dosar kafkian. (…) În ce priveşte solicitarea doamnei ministru Dragu de a îmi prezenta demisia, precizez că nu îi voi da curs întrucât doresc să fiu demis din funcţie, astfel încât la finalizarea acestui dosar cineva să-şi asume consecinţele acestei măsuri”, a declarat Diaconu, într-un comunicat de presă transmis de ANAF.

Şeful ANAF afirmă că singura acuzaţie care i se aduce lui cât şi vicepreşedintelui ANAF “este aceea că am emis două circulare nelegale prin care am dispus suspendarea deciziilor de impunere privind plata CASS pentru dobânzile acumulate de alocaţiile copiilor depuse în conturi precum şi pentru persoanele realizatoare de venituri modice”.

“Reamintesc opiniei publice că anomalia prevăzută în Codul Fiscal a făcut ca aplicaţia informatică să trimită decizii de impunere de sute de lei pentru venituri de 2-3 lei, întrucât CASS-ul se calcula la venitul minim şi nu la venitul efectiv, potrivit legii”, afirmă Diaconu.

“Am aflat cu stupoare că domnul procuror Ţuluş apreciază că am suspendat emiterea acestor decizii care vizau sute de mii de copii şi persoane cu venituri modice, pentru a ajuta de fapt un grup restrâns de câteva sute de persoane pentru nişte sume de sute de mii de ori mai mici decât cele pe care le-ar fi plătit parinţii copiilor şi bătrânii cu dividende de 2-3 lei rezultate din acţiunile deţinute în urma vestitei cuponiade. În plus, reamintesc faptul că solicitarea de remediere a acestei aberaţii fiscale a venit chiar din partea prim-ministrului şi a ministrului de Finanţe de la acea vreme”, se arat în comunicat.

VivaFM – Live Your Music! » Național

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE