full screen background image

Tonus Plus: invitat doctor Smărăndița Păcuraru vorbește despre starea de echilibru

Distribuie

În studioul Viva FM, kinoterapeutul Elena Gheorghiță a avut-o invitată pe doamna doctor Smărăndița Păcuraru. Sănătatea, prevenția și stare de echilibru au fost subiectele abordate în cadrul emisiunii.

Sănătatea, conform invitatei este „starea de echilibru în centru căreia se găsește ființa umană”. Corpul fizic, corpul mental, corpul emoțional trebuie să se afle într-un echilibru, prin transmiterea undelor electromagnetice. Astfel, corpul energetic reprezintă totalitatea câmpurilor electromagnetice.

Terapiile alternative funcționează pentru prevenție, dar bolile cronice trebuie tratate prin medicina clasică. Buna-funcționare a corpului depinde de centrul de comandă, „creierul”, care comandă adaptarea organismului la stimuli, la mediu și transmite informația curată către organe. E necesar ca impulsurile creierului să fie precise și exacte, dar asta se întâmplă doar când acesta este sănătos.

Factorii perturbatori care distrug starea de bine ar fi subminarea și deprecierea, stresul, învinovățirea, lipsa banilor. Atunci creierul simte că este peste măsura sa gestionarea stărilor și creează un program de auto-distrugere, astfel ivindu-se bolile auto-imune.

Programele de auto-distrugere pot fi identificate, trebuie doar să fim atenți la ceea ce încearcă să ne transmită corpul nostru.

Când organismul ajunge într-o stare de oboseală, dar persoana refuză să se odihnească, de obicei, creierul trimite semnale că nu mai poate. Adesea, scade imunitatea și ori apare un herpes, ori persoana răcește, ori au loc incidente sau accidente, creierul încercând să transmită un semnal.

Trebuie să ne mai și oprim în acest secol al vitezei și să nu ne supra-solicităm. Nemulțumirile duc la împovărarea sufletului. Există un conflict între ce gândim, ce spunem și ce facem și de aici apar semnele fizice ale conflictului ce macină creierul.

Autocunoașterea e importantă și pentru aceasta Smărăndița Păcuraru recomandă un set de întrebări pentru acesta:

  1. Ce e potrivit sau nu e potrivit pentru mine, ca regim de viață (job, persoanele din jurul meu)?
  2. Ce îmi încarcă bateriile (lucruri, activități și experiențe)?
  3. Ce mă consumă (frici, nemulțumiri, frustrări)?
  4. Care îmi sunt sunt calitățile, dar și defectele?
  5. Care e capacitatea mea de rezistență la stres?

Acestea sunt câteva aspecte ce stau la baza auto-cunoașterii.

Pentru a afla mai multe detalii despre cum ne menținem starea de bine, urmăriți întreaga emisiune mai jos:

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *