full screen background image

Valori termice diurne de până la 20 de grade, în perioada 9-22 noiembrie; ploi prognozate în aproape toată țara, din 17 noiembrie

Distribuie

Vremea va rămâne, în general, caldă în următoarele două săptămâni, iar temperaturile medii diurne vor oscila între 12 și 20 de grade Celsius, în funcție de regiune, în timp ce minimele rămân pozitive, cu excepția zonelor montane, unde vor scădea sub zero grade.

 

viva4

 

Potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie /ANM/, valabilă pentru perioada 9 — 22 noiembrie 2015, probabilitatea de ploi va apărea în jurul datei de 17 noiembrie, în majoritatea regiunilor.

În Banat, în primele zile ale intervalului, vremea va fi mult mai caldă decât în mod obișnuit în a doua decadă a lunii noiembrie, astfel că se vor înregistra medii regionale ale temperaturilor maxime de 15 — 17 grade și ale celor minime de 7 — 9 grade.

Spre finalul primei săptămâni, valorile termice vor scădea și, deși vor avea ușoare variații de la o zi la alta, se vor menține în jurul mediilor climatologice specifice până la sfârșitul perioadei de referință, cu maxime termice de 10-12 grade și minime de două și 5 grade, mediat pe regiune. Vor fi ploi slabe sau burnițe cu caracter local la începutul intervalului, dar și după data de 17 noiembrie.

În Crișana, intervalul va debuta cu o vreme mult mai caldă decât în mod normal în a doua decadă a lunii noiembrie, astfel că vor fi, în medie regională, temperaturi maxime de 14 — 16 grade și minime de 6 — 8 grade.

Spre sfârșitul primei săptămâni de prognoză, se va produce o răcire a vremii, dar valorile termice nu vor scădea sub limita climatologic specifică perioadei, fiind estimate, până spre finalul intervalului de referință, maxime termice de 9 — 12 grade și minime de până la 4 grade, medii regionale. Se vor semnala local burnițe sau ploi slabe la începutul intervalului și, din nou, după data de 17 noiembrie.

În Transilvania, în primele zile ale intervalului, vremea va fi mult mai caldă decât ar fi normal în a doua decadă a lunii noiembrie, astfel că se vor înregistra medii regionale ale temperaturilor maxime de 12 — 16 grade și ale minimelor de 5 — 8 grade.

Spre sfârșitul primei săptămâni de prognoză, valorile termice vor scădea și, deși vor avea ușoare variații de la o zi la alta, se vor menține în jurul mediilor climatologice specifice până la finalul perioadei de referință, cu maxime termice de 8 — 10 grade și minime între zero și două grade, mediat pe regiune, fiind de așteptat și valori nocturne negative, în special în zonele depresionare. Vor fi ploi slabe sau burnițe pe areale restrânse la începutul intervalului, iar probabilitatea de ploaie va crește, din nou, în cea de-a doua săptămână, cu precădere în jurul datei de 17 noiembrie.

În Maramureș, în primele zile ale intervalului, vremea va fi mult mai caldă decât ar fi normal în a doua decadă a lunii noiembrie, astfel că se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime de 12 — 14 grade și ale minimelor de 6 — 7 grade.

Spre sfârșitul primei săptămâni de prognoză, valorile termice vor scădea și, deși vor avea ușoare variații de la o zi la alta, se vor menține în jurul mediilor climatologice specifice până la finalul perioadei de referință, cu maxime termice de 8 — 10 grade și minime între un grad și 4 grade, mediat pe regiune. Vor fi ploi slabe sau burnițe local la începutul intervalului, iar probabilitatea de ploaie va crește în cea de-a doua săptămână, cu precădere în jurul datei de 17 noiembrie.

În Moldova, până la sfârșitul primei săptămâni, valorile de temperatură se vor situa cu mult peste cele înregistrate în mod obișnuit în această perioadă din an, media temperaturilor maxime urmând a fi de 14…17 grade, iar a minimelor de 5…9 grade.

Ulterior, vremea se va răci, însă temperaturile estimate nu vor coborî sub cele climatologic specifice perioadei, cu medii regionale de 8 — 12 grade ziua și două și grade, noaptea. Probabilitatea pentru ploi slabe sau burniță va fi mai mare în jurul datei de 10 noiembrie și în perioada 17 — 18 noiembrie.

În Dobrogea, pe parcursul primei săptămâni, vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal în a doua decadă a lunii noiembrie, astfel că se vor înregistra, în medie, temperaturi maxime de 14 — 17 grade și minime de 7 — 10 grade.

Începând cu data de 15 noiembrie, se va produce o răcire a vremii, dar valorile termice nu vor scădea sub limita climatologic specifică perioadei, fiind estimate, până spre finalul intervalului de referință, maxime termice de 10 — 14 grade și minime de 4 — 6 grade, medii regionale. Probabilitatea de ploaie va fi redusă în cea mai mare parte a intervalului.

În Muntenia, prima săptămână a intervalului va fi caracterizată de o vreme mult mai caldă decât în mod obișnuit pentru perioada aceasta din an, cu valori maxime de 16 — 19 grade și minime de 6 — 9 grade, mediat pe regiune, fiind de așteptat, în după-amiaza de 11 noiembrie, chiar și valori de peste 20 de grade. Începând cu 15 noiembrie, temperaturile vor scădea, dar vor oscila în jurul mediilor climatologice, respectiv 10 — 14 grade ziua și între două și 5 grade, noaptea. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi redusă pe tot parcursul intervalului de referință.

În Oltenia, pe parcursul primei săptămâni, vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal în a doua decadă a lunii noiembrie, astfel că se vor înregistra, în medie, temperaturi maxime de 15 — 19 grade și minime de 7 — 10 grade.

Începând cu data de 15 noiembrie, se va produce o răcire a vremii, dar valorile termice nu vor scădea sub limita climatologic specifică perioadei, fiind estimate, până spre finalul intervalului de referință, maxime de 10 — 13 grade și minime între două și 5 grade, medii regionale. Probabilitatea de ploaie va fi relativ redusă în cea mai mare parte a intervalului.

 

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE