full screen background image

Viva FM – radioul sărbătorilor de iarnă

Distribuie

Și tu te-ai apucat deja de ascultat colinde și nu mai ai răbdare până la Crăciun? Te înțelegem, iar pentru asta, Viva FM devine radioul sărbătorilor de iarnă!

În luna decembrie, difuzăm muzică de Crăciun, transmitem live spectacole de sărbători și dăruim cadouri! Nu le punem sub brad, ci le punem în brațe cu toată căldura. Fredonăm împreună piesele pe care le știm pe de rost de ani de zile și vă aducem în difuzoare toată muzica bună.

După ce ne curățăm ghetele de Sf. Nicolae, începem să transmitem muzică de Crăciun, făcând sărbătoarea să fie din ce în ce mai aproape de noi și de voi.

Pe 10 decembrie, suntem parteneri media la turneul de colinde al lui Fuego, Scrisoare de decembrie. Stați aproape de noi, iar Viva FM vă oferă ca premii CD-uri și DVD-uri cu colinde ale artistului – simbol al sărbătorilor de iarnă.

Ne îndreptăm apoi atenția către copii, ale căror glasuri cristaline ne încântă cu colinde în Atrium Palas. Transmitem live Crăciunul din Atrium și vă invităm să ascultați cântecele celor mici.

Lăsați-vă cuprinși împreună cu noi de febra acestei sărbători. În perioada 18-22 decembrie, organizăm campania Vine, vine Moș Crăciun! Dăruiește, fii mai bun!. Crăciunul ne apropie, iar noi vrem să fim mai aproape de ascultătorii noștri și le oferim premii speciale de la partenerii pe care îi avem, dacă ne sună în direct sau ne dau sms la 0753100300.

După ce ne revenim din frenezia Crăciunului și trecem în noul an, nu uităm de comemorarea evenimentelor istorice. Pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române, stați aproape de noi. Aducem invitați care să vorbească despre însemnătatea acestei zile și facem concursuri cu premii.

Iarna asta, transmitem mai mult la Viva FM. Transmitem căldură și emoție. Viva FM este radioul sărbătorilor de iarnă!

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *