full screen background image

Recital artistic ”Note pe portativul vieții”

Distribuie

Asociația GISU vă invită, cu drag, la o seară de creație, unde veți putea savura din seva frumoaselor arte: cântec, pictură și poezie, condimentate cu aer academic inedit. Evenimentul-spectacol- lansare de carte, urmărește transmiterea unui mesaj puternic de reconectare spirituală, un manifest față de vâltoarea timpului, dar și o recadrare și valorificare a virtuților omenești.

Evenimentul ”Note pe portativul vieții”, va împleti armonic lansarea cărții „Rămân ia Lui Hristos”, publicată de profesor-autor Veronica Rusu- Bucico, în cinstea sărbătorii Centenarului Marei Uniri, cu pictura magică, un vernisaj, al vestitului pictor ieșean Alexandru David, înaureolate fiind de vocile inconfundabile ale doi mari cântăreți- Valentin Uzun și Oleg Herescu.

De asemenea, prin intermediul acestui eveniment, avem și o componentă caritabilă, prin care ne-am propus să dăm o mână de ajutor pentru construirea a două case noi, pentru două familii de-o parte și de alta a Prutului, proiect inițiat de Asociația Glasul Vieții. ”Încercăm, cu mila lui Dumnezeu şi cu bănuţii dumneavoastră, să aşezăm la casa lor copiii Mariei din Costulenii Basarabiei, iar în partea dreaptă, pe celebra noastră Denisa cu frăţiorii ei, în numai puțin celebrii Medeleni.” – Dan Damaschin, Preot misionar la Biserica Maternității Cuza Vodă din Iași,
Președinte al Asociației ,,Glasul Vieții”.

”Ne-am dorit ca prin acest eveniment cultural-artistic să celebrăm trei dintre cele mai frumoase arte care fac cinste neamului român: cântecul, poezia și pictura. Artiștii care vor lua parte la acest eveniment, ne vor încânta cu momente deosebite prin care să ne bucurăm de cuvântul frumos, expus prin intermediul poeziei, cântecului și picturii. Iar pentru că acest eveniment are o componentă atât cultural-artisitică și spirituală, ne dorim să reiterăm bucuria de a fi ROMÂN, care înseamnă, ”PREȚUIREA VALORILOR ROMÂNEȘTI, valori ce ne învață ce este:
CREDINȚA, SPERANȚA și IUBIREA”. Nu în ultimul rând, prin acest eveniment ne dorim să ne arătăm recunoștința pentru celebrarea darului vieții, a libertății și a bucuriei de a fi români. Ce altă modalitate mai bună de a ne arăta recunoștința în pragul sărbătorii centenarului Marii Unirii, decât prin a ajuta două familii sărace de români aflate de-o parte și de alta a Prutului?!” – Grozavu Ioan-Andrei, președinte Asociația GISU.

Participarea în cadrul evenimentului se face pe baza de invitație, în schimbul unei donații de minim 20 lei, bani care vor merge pentru sprijinirea construcției caselor celor două familii nevoiașe. Invitațiile le puteți procura de la intrarea în sala de spectacol, în seara evenimentului.

Trebuie doar să rezervați invitațiile printr-un mesaj în privat. Mulțumim! Evenimentul va avea loc pe data de 24 Noiembrie, de la ora 17.00, în Aula BCU de la Biblioteca Centrală-Universitară din Iași. Vă așteptăm cu inima deschisă la eveniment. Doamne ajută!

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza