full screen background image

Descoperă ritmurile secrete din pădurea Ciric!

Oamenii care se bucură de diferite petreceri au acum parte de o nouă aventură, chiar în Iași: o expediție pe ritmuri de deep house, melodic techno, progressive și experiența de a descoperi secretul pe care-l ascunde pădurea Ciric.

The Secret este un concept de petrecere daydreaming cu totul altfel, cu accent pus pe selecția atentă a artiștilor, a sunetului și a luminii, organizat în pădurea de pe malul lacului Ciric, la Baza FEG.
Amenajarea locației outdoor este inspirată din atmosfera cluburilor din Asia, baia din arhitectura balineză, iar nisipul printre copaci și hamacele relaxante sunt inspirate de plajele thailandeze.

Cei care au gândit proiectul au dorit să aducă în peisajul local un concept special, care să emane un vibe pozitiv și un loc în care să te încarci cu energia naturii. Este locația perfectă în care oamenii cool să se adune, să socializeze, să se lase seduși de muzica bună și să bea un cocktail sau pahar de vin delicios, să se bucure de o mâncare savuroasă. Practic, creatorii conceptului au simțit nevoia de altceva; au vrut un eveniment care să aibă loc atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte și să realizeze un spațiu în care să te vezi cu prietenii sau să cunoști oameni noi, să asculți muzică și să dansezi fără să fii nevoit să aștepți căderea întunericului. Dar pentru că venirea nopții este inevitabilă, au decis ca petrecerea să continue până spre dimineață, oferind astfel posibilitatea tuturor să se alăture distracției.

Prima petrecere a avut un feedback nemaipomenit din partea participanților, aceștia petrecând până în zorii dimineții. Iar pentru că distracția se întinde până târziu, organizatorii recomandă ca ținuta să fie una confortabilă, de festival sau “boho-chic”, cum le place lor să spună, ținând cont de aerul mai răcoros al serii.

Următorul eveniment va avea loc pe 7 septembrie, iar biletele pot fi deja achiziționate de pe www.livetickets.ro/bilete/the-secret, prețurile fiind de 60 RON (single ticket) și 180 RON (3+1 gratuit). Oferta de bilete 3+1 poate fi achiziționată și direct din locație până vineri, 6 septembrie. The Secret începe la orele 16:00, este dedicat doar persoanelor majore, dar vă puteți aduce prietenul patruped, scriu organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului.

Enjoy The Secret experience!

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *