full screen background image

Orice gospodărie se pregătește din timp pentru marea sărbătoare a Crăciunului, cu cele necesare întâmpinării cetelor de colindători, dar și cu cele trebuincioase casei, din punct de vedere culinar, dar și pur și simplu simbolic. Ritualul de trecere, atât de important în sărbătorile de iarnă, legat de credințele românilor în tot ce înseamnă renaștere, împrospătarem își arată puterea atât în spațiile arhaice, tradiționale, dar și în mijlocul orașului unde, chiar dacă sub o formă diferită, oamenii se agită, își doresc spiritul sărbătorilor.
Gospodinele ieșeau și o mai fac încă, în toiul pregătirii aluatului, în livadă, printre copaci, pentru a-i atinge și pentru a le transmite, astfel, în credința lor, viață, rod, energia a tot ce înseamnă pentru mentalul arhaic, plămădit. Colindătorii, atunci când nu erau primiți sau erau răsplătiți superficial, cu zgârcenie, se transformau imediat în purtători ai blestemului și generau ceea ce a devenit cunoscut ca ”descolindat”: ”drele pe podele și bureți pe pereți”, povestea Creangă. Doar două exemple care arată felul absolut în care românii satului credeau și așteptau de la noul an și de la sărbători, o viață nouă sub forma unui început care poate șterge toate cele care l-au îndepărtat de un spațiu spiritual în proximitatea căruai a crescut și trăit.
Viva FM vă propune o săptămână plină de simboluri, tradiții și superstiții. Din a doua zi a lunii decembrie, până pe 6 decembrie, alături de invitați care încă mai trăiesc aproape de ritualuri și sensuri, reîmprospătăm tradițiile cre au susținut România preț de mai bine de 100 de ani!
Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *