full screen background image

2016 ar putea fi un vârf de creştere economică

Distribuie

Ionut Dumitru     Creşterea economică de anul viitor, de 4%, ar putea reprezenta un vârf, urmând să se atenueze în 2017, probabil spre 3,5%, având în vedere că lipsesc investiţiile, în special cele publice, iar creşterea bazată doar pe consum nu este sustenabilă pe termen lung, apreciază peşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru.

“Ne aşteptăm la o creştere economică de 3,7% anul acesta, iar anul viitor la 4%. Consider că anul viitor e un an deosebit. Avem o manifestare destul de puternică a stimulilor fiscali, partea de reducere de TVA va avea apogeul anul viitor, cu scăderea cotei generale de la 24% la 20%”, a afirmat Dumitru, într-o conferinţă.

El nu vede o creştere de 4% care să se repete şi în anii următori, în lipsa investiţiilor, destul de slabe, iar potenţialul de creştere economică nu s-a îmbunătăţit.

“Spre exemplu, Comisia Naţională de Prognoză vede o creştere economică care se duce spre 5% anii viitori şi o creştere a PIB-ului potenţial de peste 4% la un moment dat. Mie mi se pare un lucru foarte puţin plauzibil, pentru că nu am avut investiţii. Nu s-a văzut o ţară în lumea asta care să crească a la long doar prin consum”, a mai spus Ionuţ Dumitru.

VivaFM – Live Your Music! » Național

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza