full screen background image

28 de kilometri de drum județean vor fi refăcuți în totalitate

Distribuie

28 de kilometri de drum județean, afectați de precipitațiile abundente din această vară, vor fi refăcuți în totalitate, iar alți 13 kilometri de drum județean vor fi modernizați. Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor Iași (DJADP) a semnat patru contracte pentru execuția lucrărilor.

DJ 248A intersecție DC 73 Griești- limită județul Vaslui va fi modernizat pe o lungime de 2,6 kilometri, iar investiția va fi de 2 883 128 lei cu TVA, iar lucrările trebuie terminate în șase luni de la emiterea ordinului de începere. Licitația pentru modernizarea a 9,2 kilometri de pe DJ 280B Târgu Frumos-Cucuteni are o valoare de 11 734 641 lei cu TVA. DJ 281 Spinoasa-Belcești va fi reabilitat pe o lungime de 1,3 km, cu o investiția va fi de 2 211 954 lei cu TVA, iar lucrările trebuie terminate în nouă luni. Fondurile necesare pentru modernizarea celor trei drumuri județene au fost alocate de la bugetul de stat, prin Programul Național de Dezvoltare Locală II

Au fost semnate contractele de execuție a lucrărilor pentru trei dintre cele șapte drumuri care vor fi modernizate cu fonduri alocate prin PNDL II. În perioada următoare, se vor semna contractele de lucrări și pentru celelalte patru drumuri, iar în total, cu fonduri de la bugetul de stat, vom moderniza 93 de kilometri.Totodată, prin demersurile făcute la Guvern, am reușit să atragem sumele necesare pentru reparațiile drumurilor din județ, afectate de calamități în această vară”,a spus Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași.

Contractul pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale de pe drumurile județene are o valoare de 953 589 lei cu TVA. În total, în următoarele două luni vor fi reparați 28 de kilometri de drum județean după cum urmează:

DJ 282D – 4 kilometri și DJ 282E – un kilometru, în comuna Mădârjac
DJ 282E – un kilometru, în comuna Țibana
DJ 246 – 2 kilometri, în comuna Țibănești
DJ 244G – 0,400 kilometri, în comuna Gorban
DJ 246 – 1,5 kilometri, în comuna Scânteia
DJ 246 – 2 kilometri, în comuna Șcheia
Refacerea a două podețe de pe DJ 248F și a unui podeț de pe DJ 248C, în comuna Mogoșești
DJ 248E – 2,6 kilometri și DJ 248F – 4,4 kilometri, în comuna Ipatele
DJ 248F – 0,500 kilometri, în comuna Mogoșești
DJ 282B – 3 kilometri și DJ 282F – 4,7 kilometri, în comuna Andrieșeni
DJ 282E – un kilometru, în comuna Țibana
Sumele necesare pentru efectuarea reparațiilor au fost alocate din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului.

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza