full screen background image

475 de incendii la locuinţe, în ultimele şapte zile; 13 persoane şi-au pierdut viaţa

Distribuie

Patru sute şaptezeci şi cinci de incendii la locuinţe s-au produs în ultimele şapte zile, din cauza nerespectării regulilor privind utilizarea surselor de încălzire, potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Conform sursei citate, în incendiile petrecute săptămâna trecută 13 persoane şi-au pierdut viaţa.

Pompierii revin cu recomandări pentru cetăţeni, pentru preîntâmpinarea producerii unor incendii generate de exploatarea sistemelor de încălzire și a aparatelor și instalațiilor electrice din locuinţe şi gospodării, ca la folosirea acestora, să se respecte următoarele măsuri de prevenire:

– nu utilizaţi coşuri de evacuare a fumului deteriorate sau neprotejate termic faţă de materialele combustibile din construcţia locuinţelor;

– înainte de utilizare, sobele şi coşurile de fum vor fi verificate pentru depistarea eventualelor defecţiuni (fisuri, crăpături, depuneri de funingine, înfundări etc.);

– pe timpul funcţionării menţineţi uşiţa focarului închisă, iar în faţa sobelor amplasaţi o cutie metalică de protecţie în cazul căderii accidentale a jarului sau a lemnelor aprinse;

– nu suprasolicitaţi sobele cu acumulare de căldură şi nu lăsaţi mijloacele de încălzire nesupravegheate sau în grija copiilor;

– nu amplasaţi materiale combustibile la mai puţin de un metru faţă de mijloacele de încălzire (sobe, radiatoare, plite etc.);

– nu depozitaţi materiale combustibile (lemne, carburanţi, hârtie) în podurile locuinţelor;

– depozitaţi cenuşa şi jăraticul în gropi speciale, iar în condiţii de vânt stingeţi-le cu apă;

– nu construiţi sobele şi coşurile de fum în jurul grinzilor sau a altor elemente de construcţie care pot lua foc;

– atenţie la prezenţa monoxidului de carbon produs de arderea incompletă sau de coşurile de fum neîntreţinute corespunzător. Monoxidul de carbon este un gaz inodor (fără miros) şi de aceea nu poate fi sesizat, iar inhalarea lui poate să ucidă;

– nu suprasolicitaţi instalaţiile electrice prin alimentarea mai multor consumatori electrici (radiatoare, plite, boilere etc.), de la aceeaşi sursă (prelungitor, priză), în acelaşi timp, deoarece conductorii se încălzesc şi izolaţia se topeşte, producând scurtcircuitul electric;

– nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi, deoarece pot constitui în orice moment surse generatoare de incendiu;

– nu amplasaţi conductorii electrici aflaţi sub tensiune sub covoare, mochete sau preşuri, deoarece un scurtcircuit poate provoca aprinderea acestora;

– nu utilizaţi aparate electrice improvizate sau conductori electrici deterioraţi sau neizolaţi corespunzător. Pentru remedierea defecţiunilor constatate la aparatele şi instalaţiile electrice defecte apelaţi la specialişti sau la persoane autorizate.

 

Țineți cont de aceste sfaturi, care vă pot proteja familia și bunurile dumneavoastră!

Național – VIVA FM

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza