full screen background image

Aglomerație la Urgențe, după cele 5 zile de vacanță

Distribuie

Urmările celor cinci zile de vacanţă de săptămâna trecută încă se mai resimt la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului „Sfântul Spiridon“ din Iaşi chiar suntem deja la mijlocul unei alte săptămâni. Numărul persoanelor care au ajuns în UPU a fost extrem de ridicat şi zilele acestea, în cursul zilei de luni fiind primiţi pentru investigaţii 159 de pacienţi, iar în noaptea de luni spre marţi, aproximativ 86.

Numărul pacienţilor nu este tocmai scăzut pentru că, după cum spun medicii de la „Urgenţe“, cel mai frecvent, cifra acestora nu depăşeşte 75. Cei mai mulţi dintre oamenii ajunşi la spital au fost victime ale unor agresiuni, multe dintre ele produse pe fondul consumului excesiv de alcool, dar s-au înregistrat de asemenea şi pacienţi cu infecţii respiratorii, febră sau alte boli infecţioase. Medicii spun că majoritatea celor care s-au prezentat în UPU cu agresiuni au considerat că, fiind o perioadă liberă, nu vor găsi pe nimeni în spital în timpul weekendului, aşa că au aşteptat ziua de luni pentru a face investigaţiile şi pentru a scoate certificate medico-legale.

Totodată, şi personalul de pe ambulanţe a fost nevoit zilele acestea să facă faţă unui volum de muncă mai mare, care trebuia rezolvat cu mai mult ra­piditate, pentru că în perioada aceasta au existat şi 50 de solicitări în aşteptare şi doar zece ambulanţe disponibile.

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza