full screen background image

Alianța Medicilor solicită o finanțare corespunzătoare a sistemului

Distribuie

medic de familie     Alocarea a 4,2% din PIB Sănătății, față de 4% cât este în prezent este privită cu neîncredere de Alianța Medicilor pentru Monitorizarea Sistemului Medical. Aceștia consideră că este nevoie de o reformă mai ”profundă” pentru a soluționa problemele pe termen lung în privința veniturilor pe care le are personalul medical, dar și pentru oferirea unui serviciu medical responsabil și de calitate, informează Agerpres.

“În aceste condiții, dorim să vă informăm că, printre revendicările noastre, s-a numărat finanțarea sistemului cu 6% din PIB, nivel pe care îl considerăm necesar pentru a remedia deficiențele existente după o lungă perioadă de subfinanțare. Alianța Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical salută faptul că printre obiectivele din programul dumneavoastră de guvernare, la capitolul Sănătate, ați notat redefinirea statutului personalului medical în societate prin salarizare, traseu de carieră, criterii de evaluare a performanței și integritate, având ca finalitate creșterea calității actului medical, dar și reducerea migrației în străinătate și acoperirea deficitului de personal din unitățile sanitare, în special din mediul rural, precum și elaborarea unui program multianual de investiții în sănătate, în vederea asigurării actului medical la standarde convergente spre cele din UE. În acest context, solicităm o finanțare corespunzătoare a sistemului, astfel încât să vă puteți atinge obiectivele menționate, pe care noi le susținem”, a declarat Alianța Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical într-un comunicat remis luni presei.

Alianța Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical a mai precizat că este un partener de dialog care este dispus la o colaborare permanentă pentru reformarea ”profundă” a sistemului medical românesc. “Expertiza noastră, ca medici care activează în spitale din toată țara, vă stă la dispoziție pentru atingerea acestui scop”, se arată în comunicatul de presă.

VivaFM – Live Your Music! » Național

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza