full screen background image

AUDIO. Centenarul Filmului Românesc se lansează la Chișinău. Pădurea spânzuraților, Două lozuri și Afacerea Est, în debutul traseului din Basarabia

Distribuie

Asociația ARTIS din Iași și Asociația Obștească MIA din Chișinău lansează vineri, 27 aprilie, la Chișinău, printr-o conferință de presă-eveniment, proiectul Centenarul Filmului Românesc.  Evenimentul va avea loc la Cinema Odeon Chișinău, începând cu ora 17.00. Co-organizator al evenimentului  este Agenția Națională de Presă AGERPRES. De asemenea, proiectul este derulat în colaborare cu Asociația Studenților Jurnaliști din Iași.

La conferință vor participa:
Irina-Margareta Nistor – Ambasador cinema
Acad. Valeriu Matei – Directorul ICR „Mihai Eminescu”, Chișinău
Andrei Giurgia – Manager proiect România
Ileana Popovici – Consultant cinema
Prof. univ. dr. Daniel Șandru – Coordonatorul Departamentului Centenar din cadrul Primăriei Municipiului Iași
Andrei Apreotesei – Managerul Ateneului din Iași
Valentina Iusuphodjaev– Manager proiect/ PR Republica Moldova
Prof. univ. dr. Doru Tompea – Președintele Universității „Petre Andrei” din Iași

Chișinău la un secol aniversar cu 3 filme cât se poate de diverse, din generații diferite și pentru generații diferite! De la Pădurea spânzuraților la Două lozuri și o coproducție frățească: Afacerea Est!”, a declarat Irina-Margareta Nistor, Ambasador Cinema în cadrul proiectului.

De la ora 18.00, în continuarea lansării proiectului, va rula filmul Pădurea spânzaților, al doilea film din Caravana Centenarului Filmului Românesc. La proiecție va fi prezent criticul de film Irina-Margareta Nistor și consultatul cinematografic, Ileana Popovici.  Cu mai multe detalii vine Andrei Giurgia, manager proiect România:

Harta României Mari se trasează prin filmul românesc. Iată că, după Iași, vom ajunge la Chișinău să lansăm acest proiect cu 100 de orașe, 100 de cineaști, 100 de filme. După proiectarea filmului Pădurea Spânzuraților, urmează, pe 28 și 29 aprilie, să urmărim cu spectatorii din Călărași și Strășeni două filme importante din cinematografia românească. Este vorba despre o comedie, Două Lozuri, ce a avut mare succes la public aici, în România, și sunt convins că o să prindă foarte bine și în Republica Moldova. Și, pe 29 aprilie, vom proiecta Afacerea Est, dacă tot ajungem în Republica Moldova, un film în regia lui Igor Cobileanski, o comedie cu actori din Iași. Daniel Busuioc, unul dintre membrii acestei distribuții, va fi prezent la Strășeni, unde vom urmări împreună acest film”, a declarat Andrei Giurgia, manager proiect România.

Două Lozuri” va fi proiectat începând cu ora 17.30 la Casa de Cultură din Călărași, în prezența criticului de film, Irina Margareta Nistor, iar comedia Afacerea Est va putea fi vizionată duminică, 29 aprilie, începând cu ora 17.00, la Casa de Cultură din Strășeni, în prezența actorului Daniel Busuioc.

Mă bucur extrem de mult că am reușit să lansăm acest proiect frumos. Filmul românesc e tot mai prezent la Chișinău, or datorită acestei prezențe sunt țesute tot mai multe fire delicate care alimentează spiritul și simțul spectatorului de aici. Centenarul Filmului Românesc s-a născut din convingerea că filmul nu e doar parte a istoriei, filmul poate face istorie”, a declarat Valentina Iusuphodjaev , manager proiect Republica Moldova.

Intrarea la proiecții este gratuită, în limita locurilor disponibile. Centenarul Filmului Românesc este un proiect desfășurat în cadrul programului Centenar al Primăriei Municipiului Iași (2017-2020).

Alina BATCU

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza