full screen background image

AUDIO. FOTO. Klaus Iohannis: „Aici, la Iași, au fost luate decizii care au influențat existența întregii Românii!”

Preşedintele Klaus Iohannis a fost prezent miercuri, 23 ianuarie, la Iaşi, cu ocazia decernării Iaşului titlul de „Capitală Istorică a României”. La ora 17:30, şeful statului a depus o coroană de flori la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi”, unde a fost întâmpinat de câteva zeci de ieșeni.

Ulterior, de la ora 18.00, la Palatul Culturii din Iași a avut loc  înmânarea copiei Decretului de promulgare a Legii pentru declararea Municipiului Iaşi „Capitală Istorică a României”, iar preşedintele a rostit o alocuţiune.

Evenimentul a fost deschis de Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași:

Îmi exprim, cu deosebită emoție, întreaga mea recunoștință față de toți cei care s-au implicat de-a lungul istoriei acestei națiuni, aducând de fiecare dată nivelul de prețuire acestui oraș, implicat în toate momentele istorice care l-au desemnat drept „Capitală Istorică a României”. De astăzi înainte, după 160 de ani, s-a făcut o reparație de drept față de prețuirea pe care România trebuie să o arate Iașului, față de efortul necontenit pe care înaintașii noștri l-au făcut în momentele cele mai importante de creare a acestui stat. Acum 160 de ani, domnitorul Alexandru Ioan Cuza devenea primul Principe al României Moderne, enunțând primele reforme care ne-au adus până în zilele noastre.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, în contextul acordării Iașului titlul de „Capitală Istorică a României”, că „La Iași, în momente cruciale ale istoriei noastre moderne, au fost luate decizii care au influenţat în cea mai mare măsură existenţa şi dezvoltarea întregii Românii“.

În trecutul său, Iașul nu a dat înapoi de la ceea ce, încă de pe vremea cronicarilor, și-a asumat să fie. Nu doar cetate de scaun, ci și o cetate a cărții și a școlii, a spiritualității și culturii, o poartă a pătrunderii și difuzării valorilor umaniste. Sunteți moștenitorii acestui proiect istoric și aveți datoria de onoare de a-l împlini. Sunt convins că aici, la Iași, veți contribui decisiv la construirea viitorului pe care România îl merită.

„Actuala guvernare, o jalnică ţopăială legislativă şi administrativă”

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a afirmat, miercuri după-amiază, la Iaşi, că actuala putere a demonstrat “o jalnică ţopăială legislativă şi administrativă”, în locul unei guvernări responsabile.

Din păcate, la 160 de momentul pe care îl sărbătorim astăzi, în locul Unirii, în jurul interesului naţional şi al integrării depline în Europa, guvernanţii au preferat o hărmălaie populistă şi o jalnică ţopăială legislativă şi administrativă. În locul unei viziuni coerente, care să asigure României o dezvoltare sustenabilă, actualii guvernanţi periclitează viitorul ţării printr-o avalanşă de măsuri cu efecte care se arată dezastruoase. România nu merită asemenea politiceni lipsiţi de responsabilitate faţă de ţară. Nici Iaşiul, cu moştenirea sa istorică, nu merită să ajungă un oraş al investiţiilor mereu promise şi amânate, mai ales când vorbim despre proiecte vitale, precum autostrada ori spitalul regional. Unirea din urmă cu 160 de ani ne obligă să facem totul pentru a reda speranţa românilor într-un viitor în care ţara să fie bine guvernată, iar cetăţenii respectaţi”, a spus Iohannis.

La eveniment a fost prezent Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași, Ludovic Orban și Victor Ponta. Membrii PSD nu au fost prezenți. Liderul PSD Iaşi, Maricel Popa, a declarat că social-democraţii vor boicota evenimentul de miercuri seară organizat cu prilejul declarării Municipiului Iaşi „Capitală Istorică a României”, la care va fi prezent şi preşedintele Klaus Iohannis.

Maricel Popa a precizat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că decizia a fost luată în semn de solidaritate cu consilierii judeţeni ai partidului, care nu au fost invitaţi de către Primăria Iaşi la eveniment.

Alina BATCU și Andrei LUCA

 

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *