full screen background image

AUDIO. „Săptămâna porților deschise la UBC Palas Iași”: 450 de tineri au vizitat 18 companii din Iași

Distribuie

La sfârșitul lunii trecute, s-a desfășurat, la Iași,  „Săptămâna Porților Deschise la United Business Center”, un eveniment organizat de compania IULIUS, ca parte a proiectului „Iași – orașul viitorului tău”. Astfel, peste 450  de tineri au interacţionat cu angajatorii, au descoperit cum este să lucrezi şi care sunt provocările în domeniile IT, outsourcing şi financiar – bancar, dar şi care sunt oportunităţile în dezvoltarea carierei lor.  Timp de cinci zile, tinerii au vizitat 18 companii și au descoperit cu ce se ocupă angajații acestora.

Cu mai multe detalii despre program vine Alexandra Stroea, coordonator al Săptămânii Porților Deschise, din partea companiei IULIUS:

Programul a inclus numeroase alte activități, precum: conferințe, caravane regionale, prezentări ale ofertei locurilor de muncă, întâlniri cu ONG-urile studențești de la diferite specializări, facilitarea unor discuții cu profesioniști din cadrul multinaționalelor prezente în Iași, sesiuni de training specializate. Pe lângă turul sediului, studenții au participat și la diferite activități interactive, precum studii de caz pe proiectele în desfășurare sau discuții directe cu angajații companiilor.

Reamintim că această acțiune face parte din Programul „Iaşi, oraşul viitorului tău”, lansat de compania IULIUS în luna februarie. Programul are scopul de a promova Iaşul la nivel regional, drept un centru academic, ce oferă multiple oportunităţi în dezvoltarea carierei, dar şi ca oraş cu numeroase posibilităţi de petrecere a timpului liber.

Alina BATCU

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza