full screen background image

AUDIO. Scriitorul Dan Lungu și-a depus candidatura la președinția Uniunii Scriitorilor din România. „Ideea mea e de a aduce pace în Uniune”

Dan Lungu, senator Uniunea Salvați România (USR),  și-a depus Programul de candidatură la președinția Uniunii Scriitorilor din România, astăzi, 16 ianuarie.  Principalele direcții ale programului de candidatură vizează obținerea de finanțări directe, pe bază de parteneriat cu autorităților publice locale, intrarea ca partener în proiecte europene din domeniul culturii sau adiacente și obținerea de facilități pentru membri USR de la operatori economici.

 Dan Lungu, senator USR:

În opinia mea, viitorul președinte al USR trebuie să facă din rezolvarea acestei situații o prioritate. Mă gândesc la o rezolvare pe cale pașnică, prin dialog, care să nu ne expună, ca breaslă, mediatizării negative și deriziunii opiniei publice. Cu cât mai puține rufe în public, cu atât mai bine! Prelungirea acestei stări de fapt face rău breslei în ansamblul său, Uniunii Scriitorilor ca organizație și întregii lumi culturale. Mai mult, prelungirea seriei de conflicte pune în pericol prestigiul și statutul scriitorului, precum și beneficiile financiare câștigate de-a lungul timpului de breasla noastră.”, a publicat Dan Lungu pe un site de socializare.

Scriitorul ieșean a publicat, Programul de candidatură la președinția Uniunii Scriitorilor din România, pe pagina personală de facebook: https://www.facebook.com/notes/dan-lungu/candidez-pentru-o-uniune-a-scriitorilor-%C3%AEn-spirit-european/10155850455736399/

Alina Batcu

 

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *