full screen background image

AUDIO. Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi: 18 avize obţinute pentru realizarea Planului Urbanistic Zonal

Distribuie

Proiectul Spitalului Regional de Urgenţă a obţinut, până în prezent, 18 de avize, potrivit primarului Mihai Chirica. Pentru obținerea Planului Urbanistic Zonal aferent Spitalului Regional de Urgență de la Iași până acum s-au realizat studiul de urbanism, studiul de arpentaj cadastral (ridicarea topografică) și studiul geotehnic, iar avizele deja obținute sunt cele de oportunitate, de la Comisia de Urbanism, de alimentare cu apă, gaze naturale, telefonie, salubritate, de la Comisia de Versanți, Comisia de Circulație, ANIF, Securitatea la incendiu, Protecţia civilă, GIS Cadastru și Sănătatea populației. Mai sunt necesare: avizul de la Ministerul Agriculturii, de la Ministerul Mediului şi de la Poliţia Rutieră.

Ținem o relație permanentă cu avizatorii. Așteptăm să vedem cum își face treaba Ministerul Sănătății, astfel încât această finanțare să nu fie pierdută. Spitalul Regional de Urgență nu a intrat în pericol la Iași. Există un risc de dezangajare de 831 milioane de euro până la sfârșitul acestui an, care va afecta investiții publice din România. De fapt, asta a vrut să transmită doamna comisar Corina Crețu doamnei premier Viorica Dăncilă. Dezangajarea înseamnă că, din cifra totală alocată României, acea sumă este exclusă și nu se mai regăsește în programul de finanțare. E un semnal de alarmă care ar trebui să trezească interesul celor implicați în avansarea acestor documentații spre finanțare. Speranța noastră este ca acest risc de dezangajare să nu privească și Programele Operaționale Regionale”, a explicat primarul Mihai Chirica.

Întrebat dacă există riscul pierderii finanţării europene pentru cele trei spitale regionale de urgenţă, Craiova, Cluj şi Iaşi, Mihai Chirica a declarat că „nu ne privesc problemele menționate de Corina Crețu și de Viorica Dăncilă”. Iată întreaga declarație a lui Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași:

Alina BATCU

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza