full screen background image

Bacău: Cel mai mare centru comercial, închis de ISU

Distribuie

supermarket     Cel mai mare centru comercial din județul Bacău a fost închis miercuri de reprezentanții Inspectoratului de Urgență care au descoperit probleme privind securitatea la incendiu, iar administratorii magazinului au fost amendați cu 100.000 de lei, informează Mediafax.

Reprezentanții ISU au făcut un control la centrul comercial cel mai important din municipiul Bacău, unde au descoperit o cale de evacuare din magazin blocată, iluminatul de siguranță fără să funcționeze, instalaţii electrice defecte şi improvizate, instalaţii de stingere a incendiilor neverificate şi hidranţi acoperiţi cu pereţi din rigips.

Echipele care au realizat controlul au hotărât că nici condițiile pentru evacuarea fumului de la subsolul imobilului nu erau în regulă.

”Magazinul avea acordul nostru de funcţionare din anul 2001, însă, prin recompartimentarea clădirii, necesită o nouă autorizaţie de la ISU. În consecinţă, vechea autorizaţie a fost anulată şi clădirea se supune din nou autorizării, conforma actualei legislaţii. Magazinul a mai fost verificat odată în luna septembrie şi atunci a fost sancţionat cu avertisment”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.

Cei de la ISU au închis accesul în centrul comercial și au pus sigilii pe ușile de acces în magazin, iar administratorii au fost amendați cu 100.000 de lei.

VivaFM – Live Your Music! » Național

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza