full screen background image

AUDIO: Peste 18.000 de lei au fost mobilizați la ultima ediție a evenimentului Cercul de Donatori

Distribuie

Pe 7 decembrie a avut loc a VII-a ediție a evenimentului Cercul de Donatori (CDI) la FabLab Iași, în prezența a peste 50 de ieșeni interesați să contribuie financiar la proiectele unor cauze sociale din comunitate. Evenimentul este organizat de către Fundația Comunitară Iași de două ori pe an și are în spate un mecanism simplu de împuternicire socială: oamenii care împărtășesc o pasiune comună creează comunități, în acest mod fiindu-le mai ușor să identifice resursele de care au nevoie.

Evenimentul a debutat la ora 18:30 cu prezentarea raportului de implementare al proiectului ULEIOSUL, unul din cele trei proiecte finanțate în ediția anterioară a Cercului de Donatori, care și-a propus să colecteze în mediul urban uleiurile și grăsimile alimentare de uz casnic. Ulterior, reprezentanții celor trei proiecte participante la această ediție – Creative Kids Roboting (IRIS CNR),Centrul Multifuncțional Valea Ursului și Civic Heroes – au prezentat timp de 6 minute ideea principală a cauzelor pe care ieșenii din sală le-au putut susține, iar în momentul donațiilor, ieșenii din comunitate au reușit să contribuie pentru cele trei proiecte cu o sumă totală de peste 18.000.

„Ca de fiecare dată, a fost o atmosferă familiară. Ne-am propus să strângem 12.000 de lei pentru cele trei proiecte și am depășit acest obiectiv, iar la finalul serii erau deja peste 18.000 de lei. Fundația Comunitară se va îngriji că donațiile făcute aseară ajung unde trebuie, vom avea clar un buget și ne vom asigura că banii se cheltuie pentru obiectivele pentru care au fost solicitați” – Ciprian Păiuș

Șerban Vornicu, realizatorul emisiunii INTER CONECTAT, a fost prezent la eveniment și a stat de vorbă cu Ciprian Păiuș, Directorul Fundației Comunitare Iași:

Detalii despre proiectele participante:

– Creative Kids Roboting (IRIS CNR), ideea Asociației IRIS Robotics.
Scopul proiectului constă în participarea echipei IRIS CNR, grup de elevi pasionați ai Colegiului Național Iași și a Colegiului „Costache Negruzzi”, la competiții internaționale de robotică. IRIS Robotics își propune mobilizarea fondurilor necesare pentru achiziționarea pieselor în vederea construirii roboților, cât și deplasarea către țările unde vor avea loc competițiile.

– Centrul Multifuncțional Valea Ursului, proiectul Asociației Speranță și Tradiții.
Într-o localitate de aproximativ 150 de familii cu copii, care nu au școală, grădiniță, bibliotecă sau alt spațiu propice în care să interacționeze, să descopere sau să învețe lucruri noi, echipa de la Valea Ursului și-a propus să ajute comunitatea din care face parte prin înființarea unui centru multifuncțional pentru copii, tineri, vârstnici.

– Civic Heroes – Civic Awareness and Action in the Community, inițiativa Civic Heroes.
Civic Heroes este o platformă care pune în contact profesioniștii care vor să se implice în comunitate donând talent, abilități și timp, cu întreprinderile sociale și organizațiile non-guvernamentale care au nevoie de ajutorul lor.

Implementarea proiectelor este supervizată de Fundatia Comunitara Iasi, care trimite tuturor donatorilor rapoarte de etapă. În felul acesta, donatorii știu în fiecare moment la ce stadiu se află proiectele finanțate.

Șerban VORNICU

 

Comentarii

ARTICOLE ASEMANATOARE




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza