full screen background image

CFR Călători introduce posibilitatea de raportare online a călătoriei frauduloase

Începând cu luna noiembrie 2016, CFR Călători introduce posibilitatea de raportare online a călătoriei frauduloase. Astfel, a fost lansată campania “Implică-te! Raportează călătoria fără bilet” care are drept scop combaterea călătoriei fără bilet cu și pentru pasagerii noştri care pot lua atitudine semnalând direct situaţiile de tolerare sub orice formă a călătoriei fără bilet.  

Acest lucru se poate face prin completarea unui formular online disponibl pe site-ul  www.cfrcalatori.ro.

“Este absolut necesar să stopăm orice formă de furt care păgubește o companie publică susţinută de Statul român prin contribuţia fiecăruia dintre noi. Acțiunile împotriva corupției sunt în fapt acțiuni pentru evoluția și dezvoltarea noastră ca societate, iar denunțarea corupției la orice nivel trebuie denunțată de fiecare dintre noi, pentru că indiferența individuală duce la disconfortul tuturor”, a declarat Directorul General al CFR Călători, Iosif SZENTES.

Măsura face parte din demersul managementului CFR Călători de îmbunătățire a calității călătoriei cu trenul și dublează acţiunile repetate de control trenuri de la nivelul întregii rețele feroviare.

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *