full screen background image

Consultări între reprezentanții Guvernului și cei ai transportatorilor

Distribuie

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă,  și șeful Cancelariei prim-ministrului, Costin Mihalache, împreună cu reprezentanții Ministerului Transporturilor și ai Ministerului Dezvoltării Regionale s-au întâlnit astăzi, la sediul Guvernului, cu reprezentanții Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR).

Discuțiile au vizat măsurile necesare pentru combaterea pirateriei în sectorul transportului rutier și reglementarea unor activități de transport persoane. În cadrul consultărilor, s-a agreat preluarea mai multor propuneri ale patronatelor din transportul rutier în proiectul de ordonanță de urgență pentru instituirea unor măsuri în domeniul transportului rutier, precum și de modificare a Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, elaborat de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Ministerul Transporturilor.

Una din aceste propuneri vizează eliminarea sintagmei „în mod repetat” din legea taximetriei, modificare menită să contribuie la înlăturarea “pirateriei” din transportul de persoane. De asemenea, s-a convenit trecerea activității de rent a car la Autoritatea Rutieră Română și asupra prelungirii programului de transport interjudețean de persoane.

Discuțiile de astăzi au venit în continuarea întâlnirii avute ieri cu reprezentanții Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), la care a participat și ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, Guvernul României reafirmând astfel deschiderea la dialog constructiv cu toți factorii implicați, astfel încât legislația să ofere toate pârghiile necesare combaterii pirateriei în domeniul transportului rutier, un transport sigur și de calitate.

Proiectul de ordonanță de urgență a Guvernului pentru instituirea unor măsuri în domeniul transportului rutier a fost publicat pentru consultare publică în data de 1 martie, pe site-urile celor două ministere, și se află pe circuitul de avizare interministerială, urmând să fie aprobat în următoarea ședință de Guvern.

Național – VIVA FM

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza