full screen background image

CSM a primit proiectele pentru modificarea codurilor și grațierea unor pedepse

Distribuie

Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat miercuri că a primit spre avizare două proiecte de ordonanță de urgență – unul vizând modificări aduse Codului penal și Codului de procedură penală și celălalt referitor la grațierea unor pedepse.

„În cursul zilei de azi, 18 ianuarie 2017, la Consiliul Superior al Magistraturii au fost primite, în vederea avizării, de la Ministerul Justiției, proiectul de ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedură penală și proiectul de ordonanță de urgență pentru grațierea unor pedepse. Proiectele de acte normative menționate sunt supuse, în acest moment, analizei direcției de specialitate, sub coordonarea Comisiei nr. 1 — Legislație și cooperare interinstituțională, din cadrul Consiliului”, se precizează într-un comunicat al CSM transmis AGERPRES.

Conform aceleiași surse, CSM are în vedere ca, în funcție de calendarul ce urmează să fie stabilit de Guvern pentru adoptarea celor două acte normative, să planifice o ședință a plenului pentru avizarea lor, la o dată ce va fi anunțată ulterior.

„Având în vedere că proiectele elaborate de Ministerul Justiției vizează modificări și completări legislative referitoare la activitatea sistemului judiciar, respectiv la înfăptuirea actului de justiție, Consiliul Superior al Magistraturii apreciază necesară consultarea, în vederea avizării, a corpului magistraților”, se mai arată în comunicat.

AGERPRES

Național – VIVA FM

Comentarii



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introduceti numerele afisate *

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza